Yahoo castiga 610 milioane dolari intr-un proces contra spammerilor

Joi, 08 Decembrie 2011, ora 18:40
1251 citiri
Yahoo castiga 610 milioane dolari intr-un proces contra spammerilor

O curte judecatoreasca a apreciat ca Yahoo trebuie sa primeasca 610 milioane dolari, in cadrul unui proces pe care compania americana l-a intentat impotriva celor care au inselat utilizatorii ca au castigat un premiu la loteria Yahoo.

Yahoo a intentat procesul in 2008, impotriva unor companii din Nigeria si Thailanda, care au inventat asa zisa loterie Yahoo, pentru a fura parolele utilizatorilor, dar si informatii financiare confidentiale, despre cartile de credit.

Oficialii Yahoo au declarat ca aproape 11,7 milioane e-mail-uri au fost trimise in perioada decembrie 2006 - mai 2009.

Este putin probabil ca Yahoo va reusi sa intre in posesia celor 610 milioane dolari, cu toate ca banii ar fi fost bineveniti, dupa ce compania a raportat o scadere de 26% a castigurilor nete in trimestrul trei, pana la 293 milioane dolari.

Yahoo a inregistrat venituri de 1,07 miliarde dolari in trimestrul trei, in scadere cu 5% fata de trimestrul similar din 2010.

#Yahoo probleme financiare, #yahoo clienti site internet, #spammeri , #Firme internet