Retelele de cartier infloresc, fentandu-i pe marii furnizori de internet

Joi, 18 Ianuarie 2007, ora 14:38
1154 citiri

Patronii retelelor de cartier isi vand societatile marilor companii furnizoare de servicii de internet si, ulterior, isi infiinteaza alta firma, a declarat joi pentru NewsIn, Nicolae Duicu, director de marketing al asociatiei Interlan.

Mari companii, furnizoare de servicii de internet, precum RCS & RDS, au cumparat retele de cartier "la vrac". "Dupa ce vinzi compania, devii angajat, iar interesul de a o face sa creasca scade", a declarat Duicu, care a explicat ca "exact aceiasi oameni vor dori sa infiinteze o noua retea in aceeasi zona".

Pe langa companiile achizitionate vor aparea alte retele, cu totul noi. Acestea probabil ca nu au o tehnologie foarte buna, dar se dezvolta foarte rapid, considera Duicu.

Daca numarul de clienti depaseste 100, furnizorii de internet trebuie sa se inregistreze la ANRCTI si automat devine o companie serioasa, jucator important pe piata locala. Duicu estimeaza ca in acest an micii furnizori de internet vor creste foarte mult si altii se vor infiinta "pentru ca piata e mult mai larga si tot mai libera".

Potrivit datelor remise NewsIn de catre Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI), in ultimele doua luni, de la 20 noiembrie 2006 pana la 15 ianuarie 2007, peste 70 de furnizori de internet s-au inregistrat la autoritatea de reglementare. Oficiali ai ANRCTI au declarat ca majorarea este semnificativa, s-au inregistrat cu 80% mai multe companii furnizoare de servicii internet fata de perioada anterioara, iar trendul este ascendent.

Obligativitatea, pentru marii furnizori, de a-si limita largimea benzii de internet din cauza serviciilor de voce incurajeaza micile retele de cartier sa se dezvolte, a incheiat Duicu. Cu o saptamana in urma, membrii asociatiei retelelor de cartier din Bucuresti, Interlan, au decis sa infiinteze societatea Interlan Telecom, pentru a oferi servicii de transport a datelor, al carei scop pe termen mediu este sa construiasca o retea ingropata de fibra optica care sa acopere tot Bucurestiul.

Pe termen lung, Interlan Telecom va oferi si servicii de voce VoIP (telefonie prin internet), va accesa fonduri comunitare de la Directoratul General pentru Comunicatii si Societatea Informationala din cadrul Comisiei Europene si va lansa un portal de stiri, informatii si divertisment din lumea IT-ului.

Serviciile de furnizare de internet de banda larga pentru utilizatorii individuali au crescut pana in martie 2006 cu o rata de aproximativ 900%, iar numai in Bucuresti, iar retelele de cartier controleaza o cota de piata de peste 13%.

Asociatia Interlan a fost fondata la sfarsitul anului 2004 avand un numar initial de 10 membri. In timp, retelele de cartier au devenit o alternativa economica a cererii de informatie si comunicatie electronica, devenind furnizori de internet locali. Asociatia a fost infiintata atat pentru a oferi ajutor retelelor de cartier sub forma consilierii legale si tehnice, cat si pentru a urmari si promova obiectivele comune ale companiilor membre, unul din obiectivele asociatiei pe viitor fiind in impunerea un brand Interlan pe piata furnizorilor de servicii internet din Bucuresti.

Interlan a adunat pana in prezent in randurile sale un numar de 29 de membri, alti 15 aflandu-se in curs de aderare. Cele 29 de companii ofera servicii de acces la Internet pentru aproximativ 50.000 de utilizatori casnici din Bucuresti.

Bloombiz
(Sursa: NewsIn)