Dorin Boerescu, CEO 2Parale: Astept cu nerabdare 2013

Luni, 31 Decembrie 2012, ora 00:00
2995 citiri
Dorin Boerescu, CEO 2Parale: Astept cu nerabdare 2013

Dorin Boerescu, directorul executiv al celei mai mari retele de marketing afiliat din Romania, 2Parale, asteapta plin de nerabdare 2013, la sfarsitul caruia estimeaza ca reteaua pe care o conduce va ajunge la peste 400 de magazine, dar si an in care vrea sa faca mai mult sport.

Dorin Boerescu, care conduce reteaua 2Parale de patru ani, termina anul 2012 in forta. Business-ul sau se va extinde la nivel international in mai multe tari din Centrul si Sud-Estul Europei si Turcia. Consolidarea la nivel international vine dupa intrarea pe piata din Bulgaria, in 2011, prin intermediul 2Leva. Reteaua 2Parale este activa in prezent si pe pietele din Serbia, Irak si Cipru.

Potrivit lui Dorin Boerescu, afacerile retelei din Romania si Bulgaria vor atinge in 2012 pragul de un milion de euro.

Business24 a vorbit cu seful 2Parale despre care au fost provocarile sale profesionale si personale in 2012, dar si despre ce asteapta in 2013.

Privind retrospectiv, 2012 a fost un an mai greu sau mai usor fata de 2011?

Sunt norocos, fiecare an este mai interesant decat precedentii. Astept cu nerabdare 2013.

Ce realizari ai avut in 2012, atat in ceea ce priveste 2Parale, cat si in plan personal?

Am intrat in grupul Leo Burnett, am organizat ecomTIM si SEMdays, am cunoscut multi oameni frumosi, am crescut echipa si am dublat portofoliul de clienti si cifra de afaceri, am avut cea mai buna zi din istoria comertului online din Romania - Black Friday 2012 - la care am contribuit din plin, am trimis peste 1 milion de clickuri in 24h, avem o divizie de Pay per Click care a crescut ca Praslea cel Voinic, am achizitionat 2Performant. M-am lasat de fumat.

Ce schimbari ai observat in mediul online anul acesta? Ma refer la business-ul de vanzari si marketing afiliat, fireste.

Se accelereaza cresterea si profesionalizarea. Au aparut primii affiliate manageri la clienti, un semn excelent. Sunt mai multi bani in piata, atat la consumatori, la clienti, dar si la publisheri/afiliati. O sa fie bine.

Care sunt tendintele care vor marca anul viitor aceasta piata? La cate magazine estimezi ca va ajunge reteaua 2Parale?

Estimez ca vom termina 2013 cu peste 400 de programe de afiliere dintre care marea majoritate vor apartine magazinelor online.

eMAG are sistem propriu de marketing afiliat. F64 are sistem propriu. Altex si-a facut sistem propriu. Crezi ca vor mai fi si alti mari jucatori care vor face pasul acesta?

Dimpotriva, mizez chiar pe achizitii de clienti care in prezent au program propriu, cum a fost cazul Miniprix, revenit recent in portofoliul nostru de clienti. Sunt doua business-uri complet diferite si mai ales de cand am devenit proprietarii tehnologiei/platformei pe care operam ma indoiesc ca un alt jucator va putea sa concureze cu competenta echipei noastre si cu dimensiunea ecosistemului. Time will tell (n.r. timpul va dovedi).

Ce iti propui in 2013 in ceea ce priveste business-ul 2Parale?

Sa ne consolidam pe pietele din Romania si Bulgaria si sa ne extindem regional. Sa facem primii pasi pe piata din Turcia.

Esti adeptul schimbarilor odata cu inceperea unui an nou?

Sunt adeptul deciziilor intelepte, care duc la crestere accelerata. Nu am in plan nici o schimbare majora in perioada urmatoare.

In plan personal, ce-ti propui sa faci in 2013?

Mai mult sport si mai mult timp pentru hobby-uri si familie.

Ce sport iti place sa practici?

Inot si fitness, dar nu practic niciunul dintre ele atat de mult pe cat mi-as dori. Le practic pentru ca imi dau energia necesara sa fac restul lucrurilor.

Dorin Boerescu este antreprenor in serie cu o experienta de business de mai bine de 15 ani, cu focus pe publicitate si online.

Mare parte din business-urile fondate de el sunt lideri de piata pe nisele pe care activeaza.

Co-fondator al agentiei Hyperactive - preluata in 2009 de grupul de comunicare Lowe, a lansat proiectulconvertor.roin 2001 - site cumparat in 2010 si integrat in Money.ro, fondator al agentiei Godmother in 1997, fondator Agrafa in 2004.

#Dorin Boerescu interviu, #afaceri 2Parale 2012, #marketing afiliat Dorin Boerescu, #vanzari online Dorin Boerescu , #Cum faci bani pe internet