Ritmul de crestere al economiei SUA a incetinit in T2

Vineri, 27 Iulie 2012, ora 18:05
1375 citiri
Ritmul de crestere al economiei SUA a incetinit in T2

Economia Statelor Unite a crescut in ritm anual cu doar 1,5% in trimestrul doi din 2012, deoarece americanii si-au redus semnificativ cheltuielile, transmite AP.

Departamentul Comertului a revizuit in crestere usoara datele privind avansul Produsului Intern Brut al SUA in primul trimestru din 2012, de la 1,9% la 2%. Majoritatea analistilor nu se asteapta la un ritm accentuat de crestere a economiei din cauza crizei financiare din Europa.

Rata de crestere de 1,5% in perioada aprilie-iunie 2012 este cea mai slaba din trimestrul trei al anului trecut, cand Produsul Intern Brut al SUA a urcat cu 1,4%.

Cheltuielile de consum au incetinit in perioada aprilie-iunie 2012 la 1,5%, fata de 2,4% in precedentele trei luni. Cheltuielile guvernelor au scazut cu 1,4%, comparativ cu un declin de 3% in primul trimestru al anului.

Departamentul Comertului a revizuit si datele privind evolutia economiei in ultimii trei ani. Astfel, Produsul Intern Brut al SUA s-a contractat cu 3,1% in 2009, fata de 3,5% cat s-a estimat anterior, cresterea in 2010 a fost de 2,4%, mai redusa decat prognoza anteriora, de 3%, iar avansul din 2011 a fost de 1,8%, fata de 1,7% cat s-a estimat anterior.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#economie SUA criza financiara, #ritm crestere economica SUA, #economie SUA 2012 , #USA