Occidentul va avea mari probleme peste 5-10 ani, din cauza datoriilor - analist

Marti, 23 Octombrie 2012, ora 08:45
948 citiri
Occidentul va avea mari probleme peste 5-10 ani, din cauza datoriilor - analist

Povara datoriilor Statelor Unite si altor tari occidentale va continua sa creasca, ceea ce va conduce la o "uriasa incurcatura" in urmatorii 5-10 ani, considera Marc Faber, proprietarul unei firme de investitii si de consultanta cu acelasi nume, relateaza CNBC.

"Regimurile politice vor incerca sa mentina sistemul in viata cat mai mult posibil, ceea ce inseamna ca nu exista un varf fiscal, ci un grand canyon fiscal, a aratat Faber.

El sustine ca sistemele politice actuale din Occident vor permite cresterea in continuare a datoriilor. Intr-un astfel de scenariu, deficitele vor ajunge la dimensiuni uriase.

"Intr-una din zile, sistemul se va rupe si pana la vor avea loc schimbari uriase, fie pasnic, prin reforme, fie, de regula, prin revolutii. Statele Unite se apropie de o astfel de revolutie, ca si Europa", a spus Faber.

Investitorul considera ca schimbarile vor avea loc peste 5-10 ani, cand va fi "o incurcatura colosala peste tot in lumea occidentala".

Faber a apreciat ca, indiferent cine va fi la Casa Alba, deficitul bugetar al SUA se va mentine peste 1.000 de miliarde de dolari pe an cel putin in viitorul previzibil.

Motivul este ca aparatele birocratice din SUA dar si din Europa sunt prea mari, fiind o povara pentru economie.

"Medicamentul meu pentru SUA este reducerea aparatului guvernamental cu minim 50%. Impactul va fi o imbunatatire imediata a economiei", a aratat analistul.

In privinta pietelor de capital, Faber este interesat de zona Asiei, considerand ca bursele din China si Japonia isi vor reveni in perioada urmatoare, in timp ce bursa din SUA va fi in scadere.

In urma cu patru luni, Faber s-a orientat catre pietele de capital europene, atras de cotatiile scazute ale actiunilor, recomandand investitii la bursele din Grecia, Italia, Spania, Franta si Portugalia. Intre timp, bursa din Atena a urcat cu 65%.

Anca Dumitrescu, anca.dumitrescu@mediafax.ro

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#datorii Statele Unite, #datorii Occident, #Marc Faber datorii Occident , #USA