Industria auto din SUA are cel mai bun an din 2008

Luni, 05 Decembrie 2011, ora 11:17
2408 citiri
Industria auto din SUA are cel mai bun an din 2008

Industria auto din Statele Unite are cel mai bun an din 2008, cu vanzari totale estimate la 12,8 milioane de automobile, reusind o revenire mai rapida decat se astepta datorita cererii solide dupa trei ani de amanare a achizitiilor de catre consumatori, transmite Bloomberg.

Cererea ridicata a determinat in noiembrie cea mai rapida crestere a vanzarilor auto din SUA de la expirarea programului "rabla" al guvernului american, in august 2009, fiind vizate atat masinile mari, de tip pick-up, cat si automobilele economice cu propulsie hibrida.

La doi ani de la iesirea din faliment, General Motors si Chrysler Group reusesc sa preia din cota de piata a rivalilor asiatici Toyota si Honda.

Indicatorii increderii consumatorilor in economie sunt in crestere, iar populatia isi inlocuieste masinile dupa ce au amanat cat mai indelungat posibil achizitiile.

Totodata, constructorii au renuntat la politica de preturi extrem de scazute adoptata in ultimii ani pentru a atrage clienti. Cheltuielile de marketing sunt de asemenea in scadere, potrivit analistilor.

Economistul sef al Ford SUA, Jenny Lin, declara la inceputul lunii decembrie ca varsta medie a autoturismelor si camionetelor usoare aflate in circulatie in Statele Unite a urcat la circa 10 ani si jumatate, iar constructorii se asteapta la o manifestare tot mai accentuata a cererii acumulate.

In plus, cosumatorii ar putea fi incurajati de scaderea preturilor la carburanti, care se simte deja in vanzarile de SUV-uri si pickup-uri.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#piata auto sua, #crestere piata auto SUA , #USA