Congresul SUA se apropie de o solutie temporara privind plafonul datoriei de stat

Joi, 10 Octombrie 2013, ora 12:19
1508 citiri
Congresul SUA se apropie de o solutie temporara privind plafonul datoriei de stat

Cele doua partide din Congresul Statelor Unite se apropie de o solutie temporara, pe termen scurt, privind plafonul datoriei de stat, astfel incat sa evite o posibila intrare a guvernului in incapacitate de plata.

Divergentele profunde dintre Partidul Republican si cel Democrat persista. Opozitia republicana, majoritara in Camera Reprezentantilor, prefera sa ataseze conditii oricarei inteleger, in timp ce democratii, care detin majoritatea in Senat, sunt decisi sa nu faca concesii, potrivit Bloomberg.

Totodata, orice eventual compromis ar trebui sa fie formulat astfel incat ambele parti sa se poata declara victorioase. De asemenea, cele doua partide trebuie sa gaseasca o solutie si pentru o alta problema urgenta, respectiv bugetul pentru anul fiscal care a inceput la 1 octombrie. In lipsa unui buget aprobat de Congres, guvernul a fost nevoit sa-si suspende partial activitatea in urma cu 10 zile.

Cu toate acestea, declaratiile de miercuri ale mai multor congresmeni par sa anunte un posibil acord pe termen scurt care sa garanteze ridicarea plafonului datoriei de stat si evitarea unei posibile situatii de default. "Nu vom vota impotriva unei initiative care asigura ca America isi va plati datoriile", a declarat congresmenul democrat Steny Hoyer, membru al Camerei Reprezentantilor, dupa o intalnire cu presedintele Barack Obama.

Obama a afirmat anterior ca poate accepta o intelegere pe termen scurt care sa nu presupuna preconditii. Plafonul datoriei de stat trebuie ridicat pana la 17 octombrie astfel incat guvernul sa poata continua refinantarea datoriilor si plata obligatiilor banesti.

Potrivit unor surse apropiate celor doua partide din Congres, republicanii iau in calcul o majorare pe termen scurt a plafonului datoriei de stat, iar majoritatea democrata din Senat nu exclude o astfel de solutie. Obama a reiterat marti ca nu va negocia cu republicanii sub amenintarea unui posibil default al guvernului.

#plafon datorie SUA, #criza Congres SUA, #incapacitate plata sua , #USA