Ungaria nationalizeaza din nou compania aeriana Malev

Sambata, 27 Februarie 2010, ora 18:38
1263 citiri
Ungaria nationalizeaza din nou compania aeriana Malev

Statul ungar va prelua 95% din actiunile transportatorului aerian Malev de la actualul actionar majoritar, o banca ruseasca, dupa ce ultima incercare de privatizare a companiei a esuat, transmite Bloomberg.

Guvernul va oferi Malev 25,2 miliarde forinti (93,4 milioane euro), prin conversia creantelor in actiuni si plata unei sume in numerar, potrivit informatiilor publicate de ministerul ungar de finante. Ungaria va deveni astfel actionarul majoritar, in locul bancii publice ruse Vnesheconombank.

Banca detinea pachetul de control din 2009, dupa ce preluase actiunile vandute in 2007 firmei AirBridge, a lui Boris Abramovici, in cursul celei de-a saptea incercari de a privatiza compania dupa caderea comunismului in 1990.

In cadrul acordului, Vnesheconombank ar urma sa plateasca 32 milioane euro in garantii bancare catre Ungaria si ar urma sa converteasca imprumuturile actuale "relativ nefavorabile" ale Malev in unele purtatoare de dobanzi mici, se mai arata in comunicatul ministerului.

La randul sau, guvernul ungar va implementa un plan major de restructurare, ce va include disponibilizari, in incercarea de a readuce compania pe profit pana in 2012, a precizat ministerul, care l-a reconfirmat in functie pe actualul director general Martin Gauss.

Compania rusa AirBridge va pastra 5% din actiunile Malev. 

#ungaria, #malev, #actionar, #abramovici , #Ungaria