Un specialist din MADR va fi trimis la Budapesta pe perioada in care Ungaria va detine sefia UE

Marti, 24 August 2010, ora 15:59
1034 citiri
Un specialist din MADR va fi trimis la Budapesta pe perioada in care Ungaria va detine sefia UE

Romania va trimite un specialist la Ministerul Agriculturii de la Budapesta, pe perioada detinerii presedintiei Uniunii Europeana (UE) de catre Ungaria, in prima jumatate a lui 2011, in conditiile in care aceasta tara va juca un rol important in procesul de redefinire a Politicii Agricole Comune, informeaza NewsIn.

"Romania doreste ca pe perioada presedintiei detinute de Ungaria la Uniunea Europeana sa invete din aceasta experienta (...) Am propus ca o persoana din Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale sa participe pe durata intregii presedintii la activitatea ministerului de la Budapesta, urmand ca noi sa facem o propunere in acest sens, iar o persoana sa fie prezenta acolo chiar inainte de inceputul presedintiei pentru a parcurge intreaga etapa", a declarat luni ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale, Mihail Dumitru, dupa discutiilea avute cu Sandor Fazekas, ministrul agriculturii din Republica Ungara.

Acesta a mai precizat ca Ungaria va prelua presedintia Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2011 si va juca un rol important, in conditiile in care in aceasta perioada se vor discuta principalele directii ale Politicii Agricole Comune pentru perioada de dupa 2013.

Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Mihail Dumitru, s-a intalnit marti cu omologul sau din Ungaria, Sandor Fazekas.

Cei doi au discutat aspecte privind cooperarea bilaterala dintre Romania si Ungaria in domeniul agriculturii si dezvoltarii rurale.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#ungaria pac presedintie ue , #Ungaria