Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Guvernul Ungariei interzice companiilor de utilitati sa plateasca dividende

Guvernul Ungariei interzice companiilor de utilitati sa plateasca dividende


Guvernul ungar elaboreaza un act normativ potrivit caruia companiile de utilitati nu vor mai putea plati dividende, iar profiturile realizate ar urma sa fie folosite pentru modernizarea serviciilor, a declarat miercuri secretarul de stat din Ministerul Dezvoltarii, Janos Fonagy, transmite Reuters.

Premierul Viktor Orban a declarat anterior ca cetatenii ungari platesc prea mult pentru utilitati comparativ cu cea ce castiga, anuntand ca are intentia de a transforma companiile de utilitati in organizatii non-profit.

Companiile germane E.ON si RWE, precum si companiile franceze EDF si GDF Suez si firma italiana Eni detin pachete substantiale de actiuni in companiile ungare de utilitati.

Intr-un interviu acordat postului public de televiziune M1, Janos Fonagy a subliniat ca serviciile care formeaza un "monopol natural" precum gazele naturale, electricitatea, apa, incalzirea centralizata si alte servicii de interes public ar trebui sa fie trecute sub controlul guvernului central sau al autoritatilor locale sub forma unor entitati non-profit. "Profitul generat ca urmare a unor activitati corporatiste decente nu va putea fi extras sub forma de dividende, ci ar trebui sa fie reinvestit in functionarea, mentenanta si mai ales in imbunatatirea serviciilor", a spus Fonagy.

Separat, un purtator de cuvant al guvernului ungar a confirmat ca autoritatile de la Budapesta au primit o scrisoare din partea Comisiei Europene referitoare la planurile guvernului ungar vizand reducerea facturilor la utilitati, adaugand insa ca guvernul este hotarat sa mentina aceasta schema.

Cabinetul condus de Viktor Orban a impus deja o reducere de 10% a tarifelor la electricitate pentru consumatorii casnici de la 1 ianuarie 2013 si are de gand sa introduca noi reduceri incepand cu luna urmatoare. De asemenea, Orban a declarat anterior ca guvernul sau discuta preluarea a sase-sapte mari companii de utilitati.

Statul ungar a preluat deja divizia de stocare si comercializare a gazelor naturale apartinand companiei germane E.ON precum si un pachet de 51% in divizia de stocare a gazelor naturale apartinand companiei MOL.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1398 ori