Budapesta denunta "atacuri financiare" asupra tarii

Vineri, 25 Noiembrie 2011, ora 15:40
818 citiri
Budapesta denunta "atacuri financiare" asupra tarii

Ministerul ungar al Economiei considera ca decizia Moody''s - care a retrogradat joi seara ratingul de tara al Ungariei la categoria "junk" (nerecomandat pentru investitii) - face parte dintr-o serie de "atacuri financiare" la adresa tarii.

Ministerul ungar al Economiei a criticat, intr-un comunicat, decizia Moody''s de a retrograda ratingul de tara al Ungariei, sustinand ca nu exista o baza reala pentru aceasta decizie, care face parte dintr-o serie de "atacuri financiare" impotriva tarii sale.

Conform ministerului ungar, retrogradarea ratingului este nejustificata, intrucat, in pofida circumstantelor externe nefavorabile, performantele economice ale Ungariei s-au imbunatatit in ultimele 18 luni: deficitul si datoria publica s-au redus, iar cresterea economica este mai mare decat media UE in cel de-al treilea trimestru al acestui an.

Moody''s a retrogradat joi seara ratingul de tara al Ungariei de la Baa3 la Ba1, cu perspectiva negativa, in categoria "junk".

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Ungaria atacuri finaciare, #retrogradare Ungaria, #Ungaria Moodys , #Ungaria