Asociatia Bancara din Ungaria nu poate accepta ultimatumul dat de Guvern institutiilor financiare, intrucat bancile nu pot rezolva singure problema restructurarii creditelor ipotecare in valuta, fara contributia statului, a declarat presedintele asociatiei, Mihaly Patai, relateaza Portfolio.hu.
Guvernatorul Bancii Nationale a Ungariei, Gyorgy Matolcsy, i-a invitat marti la o intalnire pe sefii bancilor comerciale.
Patai a aratat ca obiectivul intalnirii a fost discutarea rezultatelor unui program de finantare a dezvoltarii, problema creditelor ipotecare in valuta fiind abordata doar tangential.
Matolcsy a declarat ca va formula un punct de vedere pe subiectul creditelor ipotecare in valuta doar dupa ce va cunoaste pozitia Cabinetului.
Patai a reiterat insa intr-o conferinta de presa punctul de vedere al asociatiei, si anume ca programul de restructurare a creditelor ipotecare in valuta trebuie sustinut financiar si de catre stat. El a aratat ca bancile au suportat deja o parte mai mare din pierderi decat statul si datornicii.
Reprezentantul bancilor a adaugat ca asociatia a prezentat la sfarsitul lunii august doua propuneri pe care le mentine, dar este in lucru si o a treia solutie.
Patai a sustinut ca ar fi imposibil de convertit imprumuturile in franci elvetieni in forinti fara implicarea bancii centrale, intrucat ar fi generata o cerere uriasa de franci.
Pentru punerea in practica a unei astfel de program ar fi nevoie de 12 miliarde de franci si de mai multe mii de miliarde de forinti. In acest caz, cursul forintului s-ar prabusi, in detrimentul tuturor. Cursul forintului ar fi distrus pentru cine stie cat timp, cu impact direct asupra preturilor, a afirmat Patai.
El a notat ca luni au avut loc discutii seriose la nivelul asociatiei in legatura cu imprumuturile in valuta si ca bancile nu pot accepta ultimatumul Guvernului de modificare a contractelor de creditare pana la 1 noiembrie, in forma actuala, intrucat problema nu poate fi rezolvata fara sprijinul Executivului.
Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.