Uniunea Europeana la rascruce. Incotro mergem?

Vineri, 25 Mai 2012, ora 18:10
2576 citiri
Uniunea Europeana la rascruce. Incotro mergem?

Care va fi soarta Uniunii Europene? In acest moment, exista doua optiuni. Un drum duce catre destramarea intregii zonei euro, cu toate urmarile economice si politice. A doua include un trasfer fara precedent al averilor peste granitele Europei si, in schimb, capitularea suveranitatii.

Astfel, alternativele momentului pentru Europa sunt crearea unui superstat sau dezbinarea. Pentru ultimii doi ani, liderii europeni au fugit de momentul in care vor trebui sa aleaga. Ei spun ca vor sa mentina zona euro intacta, mai putin, eventual, Grecia, scrie The Economist.

Creditorii din nordul Europei, in frunte cu Germania, nu vor sa plateasca indeajuns incat sa asigure supravietuirea euro, in timp ce locuitorii din sudul continentului se plang de faptul ca li se spune cum sa isi traiasca viata.

Acesta e un test dupa 60 de ani de integrare europeana. Doar daca europenii vor impartasi un tel comun, o masura radicala pentru salvarea zonei va avea legitimitate. Doara asa poate sa reziste.

Este insa un test si pentru Germania. Cancelarul Angela Merkel continua sa spuna ca amenintarea asupra integritatii zonei euro ar trebui sa impiedice guvernele razvratite sa se abata de la drumul reformei. Aceasta atitudine creste pretul salvarii si accelereaza insusi colapsul pe care Merkel vrea sa il evite. In ultima instanta, soarte Europei e in mainile Berlinului.

Anul trecut, presa scria ca pentru oprirea crizei europene, bancile trebuie sa fie recapitalizate, iar Banca Centrala Europeana sa sustina tarile cu probleme, in timp ce obsestia austeritatii sa fie temperata. Din pacate, planurile de salvare au esuat unul cate unul, desi BCE a dat o mana de ajutor prin imprumuturile ieftine acordate in decembrie si februarie. Criza s-a adancit.

In ultimele luni s-a ajuns la concluzia ca daca Grecia ramane sau nu in zona euro e irelevant, iar un plan de salvare necesita mai multa actiune. Daca vrea sa alunge discutiile despre destramarea intregii uniuni, zona euro trebuie sa foloseasca resurse comune prin sustinerea bancilor mari si prin crearea eurobondurilor pentru a sustine greutatea datoriei pe mai multe brate.

Aceasta miscare duce la federalism, lucru de care se tem mult europeni. E un pariu, dar Europa ramane fara timp. Frica de retragerea bancilor de pe pietele europene a pus pe jar investitorii. Zona euro are nevoie de un plan.

Salvare sau destramare?

Merita zona euro sa fie salvata? Chiar si sustinatorii inversunati admit acum ca a fost creata intr-un mod gresit si condusa prost. Greciei nu ar fi trebuit sa ii fie permis accesul. Liderii zonei nu au reusit sa inteleaga ca Irlanda si Spania erau vulnerabile la faliment, iar Portugalia si Italia erau incetinite de o crestere lenta si de declinul competitivitatii.

O destramare ar permite tarilor individuale sa preia controlul asupra politicilor monetare. O moneda mai "ieftina" ar permite egalarea salariilor cu productivitatea angajatilor, cel putin pentru o perioada. Avocatii departirii isi imagineaza o despartire amiabila. Fiecare guvern ar decreta ca toate contractele domestice - depozite si credite, preturi si salarii - sa fie schimbate in noua moneda. Pentru a preveni fuga bancilor, mai ales in tari cu economii slabe, ar trebui sa se inchida in weekend si sa limiteze retragerile de capital permise. .

Chiar daca despartirea s-ar realiza fara probleme, bancile si companiile din intregul continent s-ar prabusi pentru ca activele domestice si cele straine nu s-ar mai potrivi. Va porni astfel un domino al falimentelor, urmat de o serie intreaga de procese. Guvernele care conduc economii cu deficite vor fi fortate sa taie din cheltuieli in mod brutal sau sa tipareasca bani.

Iar acesta este un scenariu optimist. Cel mai probabil, destramarea zonei euro va avea loc in contextul unei prabusiri a burselor globale, fuga bancilor si un colaps al productiei. Controlul capitalurilor e ilegal in UNiunea Europeana, la fel ca si destramarea zonei euro, asa ca intreaga Uniune va fi propulsata intr-o problema legala fara sfarsit.

Colapsul ar fi un dar pentru militantii anti-UE, anti-globalizare, precum candidata la presedintia Frantei, Marine Le Pen. Ar fi atat de multe persoane de invinuit - eurocratii, finantistii, germanii, mediteraneeni cheltuitori, strainii de orice fel.

Astfel, destramarea zonei euro de buna voie sau in caz de forta majora nu este o idee buna, preferabila fiind organizarea unui program real de salvare.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#destramare zona euro, #variante salvare zona euro, #consecinte destramare zona euro , #UE