UE vrea sa limiteze bonusurile bancherilor

Miercuri, 16 Septembrie 2009, ora 13:28
1175 citiri
UE vrea sa limiteze bonusurile bancherilor

UE vrea sa limiteze bonusurile bancherilor si a solicitat tarilor din grupul G20 sa introduca "sanctiuni la nivel national" pentru a obliga bancile sa-si schimbe politica privind bonusurile acordate, potrivit unui proiect obtinut miercuri de AFP si preluat de NewsIn.

Sefii de state si de guverne din Uniunea Europeana cer ca primele si bonusurile sa fie calculate, de acum inainte, in functie de "performanta pe termen lung" si nu doar de activitatile speculative pe termen scurt.

Mai mult, Comunitatea europeana sugereaza ca "remuneratia variabila" acordata bancherilor, pe langa salariul fix, sa fie "limitata", urmand sa fie calculata prin raport la o anumita parte din veniturile sau beneficiile institutiei financiare, se mai arata in acest document, ce ar putea suferi unele modificari.

Pentru a face credibile aceste noi mecanisme, sefii de state si de guverne din UE vor ca "tarile din G20 sa cada de acord asupra impunerii unor prevederi cu privire la remuneratiile variabile, pasibile de sanctionare la nivel national", se mai arata in proiect.

Statele Unite se arata reticente fata de limitarea bonusurilor bancare, desi foarte multi analisti considera ca ar fi responsabile cel putin partial de declansarea crizei economice.

Liderii din G20, grupul celor mai mari economii, trebuie sa discute problema bonusurilor pe 25 septembrie, la Pittsburgh, in conditiile in care Franta si Germania sunt principalele sustinatoare ale restrictiilor aplicate bonusurilor bancherilor.

Pe 5 septembrie, ministrii de finante ai tarilor din grupul G20, reuniti la Londra, au fost de acord, in principiu, ca bonusurile pentru bancheri sa fie acordate pe termen lung, fara vreun avans in numerar, precum si cu o transparenta mai mare a platilor.

In propunerea de proiect convenita la Londra, ministrii au sprijinit aceasta idee a Marii Britanii, ca alternativa la limitarea bonusurilor acordate, asa cum cerusera unele tari.

 

#ue, #g20, #sanctiuni, #bonusuri, #bancheri , #UE