UE are nevoie de accelerarea proiectului Nabucco

Joi, 12 Martie 2009, ora 15:21
993 citiri
UE are nevoie de accelerarea proiectului Nabucco

Europa trebuie sa transforme rapid vorbele in fapte in ceea ce priveste asigurarea aprovizionarii cu gaze naturale din regiunea Caspica, liderii prezenti la summitul de saptamana viitoare urmand sa insiste asupra chestiunii, comenteaza Reuters.

Asigurarea unei aprovizionari stabile cu energie a Uniunii Europene (UE) a devenit una dintre cele mai importante probleme ale blocului comunitar, dupa disputa din ianuarie dintre Rusia si Ucraina care a dus la sistarea livrarilor de gaz rusesc catre Europa pentru aproape doua saptamani in mijlocul iernii.

Liderii celor 27 de state membre ale UE se vor reuni la Bruxelles pe 19 martie, pentru a gasi solutii de abordare a crizei economice si a strategiei fragmentate a blocului comunitar cu privire la sectorul energetic.

Cu scopul de a-si diminua dependenta de aprovizionarea cu gaze naturale din Rusia, UE sprijina proiectul conductei Nabucco, menita sa transporte hidrocarburi pe o lungime de 3.300 de kilometri, din Asia Centrala in Austria, desi analistii spun ca proiectul are asigurata pana in prezent doar a cincea parte din gazul necesar pentru functionare.

Cehia, care detine presedintia rotativa a Uniunii Europene, a propus liderilor UE sa concretizeze mai repede discursurile legate de proiectul Nabucco.

"Consiliul European (CE) invita Comisia sa propuna pana la mijlocul lui 2009 un mecanism de facilitare a accesului la gazul caspic", se arata intr-un raport intocmit pentru reuniune si obtinut de Reuters.

Intre timp, un proiect concurent lui Nabucco a mai facut un pas inainte joi, in conditiile in care Turkmenistanul si Kazahstanul au acceptat sa sprijine construirea unei conducte rusesti pe coasta Marii Caspice, prin care Rusia ar putea sa isi pastreze controlul asupra aprovizionarii regionale cu gaz. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#gaze, #nabucco, #naturale, #proiect, #ue , #UE