The Economist: Inexplicabila teama a Uniunii Europene de a deconspira coruptia

Cat de "curata" este Uniunea Europeana? Pentru criticii sai, Bruxelles este un depozit de deseuri si de frauda. Pentru sustinatorii sai, reprezinta, de multe ori, un control asupra guvernelor lacome. Nu exista lipsa de scandaluri.

In 1999, Comisia Santer a demisionat din motive de frauda, gestionare defectuoasa si nepotism. In 2011, unii deputati au fost surprinsi cand negociau plata pentru propuneri de modificari legislative venite de la jurnalisti, se arata intr-un articol publicat de The Economist.

In 2012, o afacere inca tulbure cu tutun a dus la schimbarea comisarului pentru sanatate, maltezul John Dalli. Cu toate acestea, un lobbyist din Bruxelles poate spune "noi nu avem un Jack Abramoff" - influentul om de afaceri american inchis in 2006 pentru frauda, coruptie si evaziune fiscala, implicat intr-un scandal de anvergura care a implicat cazinourile American Indian.

OLAF are multe dosare deschise

Biroul European de Lupta Antifrauda (OLAF) are deschise sute de cazuri in fiecare an, dar nu precizeaza cate se refera la coruptie in UE. Curtea de Conturi este ingrijorata de "rata de eroare" din conturile UE, care s-au situat la 4,8% din totalul cheltuielilor din 2012. Cu toate acestea, instanta de judecata este prima care a remarcat ca neregulile nu reprezinta fraude, ci fonduri alocate in mod necorespunzator, probabil din cauza greselilor sau a incompetentelor. Avand in vedere ca 80% din bani sunt cheltuiti de guvernele statelor membre, coruptia este mult mai probabila la nivel national. Comisia Europeana estimeaza ca 120 de miliarde de euro sunt pierduti din cauza coruptiei in fiecare an.

Cu toate acestea, coruptia, ca si evaziunea fiscala, a devenit incarcata politic, nu in ultimul rand pentru ca cele mai mari turbulente din zona euro au lovit Grecia, stat perceput ca fiind cel mai corupt membru al uniunii. Doctrina care spune ca politica fiscala a unei tari este de interes pentru vecini se extinde in ideea ca aderarea la statul de drept este, de asemenea, responsabilitatea UE. Aceasta este o schimbare mare pentru un club care a tratat, in general, toti membrii ca fiind de onoare (cu toate ca Romania si Bulgaria sunt monitorizate special).

Primul raport despre coruptie, publicat in februarie

In luna februarie, Comisia a publicat primul sau raport detaliat despre coruptia din fiecare dintre cele 28 de state membre ale UE. A fost un document prudent, aducand mai multe laude si critici constructive, in termeni de recomandari pentru imbunatatirea situatiei. Nu au existat date comparative jenante sau clasamente. Insa din acest raport a lipsit ceva important: nu s-a spus nimic despre coruptia din cadrul institutiilor UE. Asa-numitul "Capitol 29" a fost misterios uitat.

Oficialii Comisiei sustin nu au putut sa se judece pe ei insisi si au ajuns la concluzia ca este mai bine sa astepte aderarea UE la conventia anti-coruptie a Consiliului Europei, un organism pan-european separat. Cu toate acestea, Comisia ar fi putut folosi gardienii interni.

Zvonurile arata ca OLAF a scris un proiect care mai tarziu a fost eliminat. Iar pe 24 aprilie, Transparency International (TI), un grup de lobby anti-coruptie, a publicat propria versiune a capitolului 29. Acesta a fost, de asemenea, scris cu grija, in spirit de colaborare, mai degraba decat de confruntare. Documentul concluzioneaza ca, "in ciuda imbunatatirilor aduse cadrului general, riscurile de coruptie persista la nivelul UE". Chiar si asa, Parlamentul European a refuzat sa coopereze. Oficialii parlamentari au spus, pastrandu-si anonimatul, ca TI a actionat intr-o maniera "nerezonabila", cerand accesul la documente importante si la oficiali vizati.

Raportul TI nu evita nici una dintre institutii. Comisia (serviciul public al UE) este acuzata de faptul ca nu si-a folosit in mod corespunzator autoritatea in fata celor de pe lista neagra a companiilor corupte la organizarea de licitatii. Modul de functionare a Consiliului de Ministri, autoritate care reprezinta guvernele, a fost considerat a fi opac. Site-ul OLAF cere oficialilor sa raporteze fraudele, promitandu-le sa-i protejeze, dar chiar propriii membri nu au un canal extern prin care sa raporteze astfel de abateri. In cadrul sistemului, declaratiile de interes ale figurilor de rang inalt din UE nu sunt verificate prea des.

Parlamentul este un alt mare motiv de ingrijorare. Cheltuielile deputatilor europeni nu sunt auditate in mod corespunzator, Nigel Farage, conducatorul Partidului Independentei din Marea Britanie fiind in vizor pentru diferite cheltuieli considerate abuzive (si pentru ca si-a angajat sotia ca secretar). Deputatii europeni trebuie sa raporteze deplasarile platite, dar nu si contactele lor cu grupurile de interese. Veniturile mai mici de 5.000 de euro obtinute din afara postului de parlamentar nu trebuie declarate. Si, spre deosebire de alte institutii, Parlamentul nu impune deputatilor nicio restrictie in privinta unui alt post pe langa cel de parlamentar. In plus, apartenenta la grupuri de interes este slab reglementata. Lobbystii sunt incurajati sa dezvaluie "voluntar" propriile interesele, dar armata tot mai mare de firme de avocatura din Bruxelles, multe dintre ele americane, ii determina sa refuze sa faca acest lucru, pe motivul pastrarii confidentialitatii clientilor.

Parlamentului European vrea sa fie comparat cu Congresul Americii. Sumele mari joaca un rol mai putin important decat in politica europeana. Dar standardele etice cu privire la activitatile de lobby de la Bruxelles sunt de multe ori mai lejere decat la Washington. Lobby este o parte legitima, chiar necesara, a procesului democratic de echilibrare a intereselor concurente. Intr-o organizatie la fel de complexa ca si UE, unde puterea este difuza si deciziile sunt rezultatul intelegerilor dintre mai multe institutii, lobbyistii buni, care cunosc ce este in spatele cortinei din comisie, consiliu si parlament, pot fi de nepretuit. Cu toate acestea, sustinerea ar trebui sa fie mai transparenta.

Propriile sondaje ale comisiei au ajuns la concluzia ca increderea in UE este in declin, o mare parte a respondentilor apreciind ca fenomenul coruptiei este larg raspandit. O astfel de problema va alimenta euroscepticismul la alegerile europene din luna mai. Dar daca UE se teme ca divulgarea de astfel de probleme poate consolida partidele anti-UE, incercarea de a le ascunde poate face mai mult rau. UE ar trebui sa se mentina la cele mai inalte standarde.