Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Sarkozy se va opune scaderii bugetului pentru politica agricola comuna

Sarkozy se va opune scaderii bugetului pentru politica agricola comuna

Presedintele francez Nicolas Sarkozy a promis marti ca se va opune oricarei scaderi a bugetului Politicii Agricole Comune (PAC), in conditiile in care Uniunea Europeana se pregateste pentru reforma din 2013, relateaza Europe 1 citata de Newsin. 

Nicolas Sarkozy a cerut, de asemenea, o reorientare mai justa a fondurilor in favoarea sectoarelor mai fragile, cum ar fi cresterea animalelor sau sectorul laptelui.

El si-a luat angajamentul de a continua eforturile prin care sa faca agricultura franceza mai competitiva, pentru a face fata concurentei sporite din tari precum Germania.


Presedintele francez considera ca o agricultura ecologica sustinuta la nivel european trebuie sa duca la o mai buna organizare a producatorilor, dar in acelasi timp sa devina mai justa, asa cum s-a intamplat in ultimii ani cu agricultura practicata in zona montana, care a primit subventii in detrimentul culturilor cerealiere, ceea ce a generat nemultumire in Franta.


In problema cresterii pretului la cereale, Sarkozy pledeaza pentru stabilirea unor relatii contractuale intre crescatori, producatori si furnizorii de hrana pentru animale, fiind de parere ca un asemenea acord ar trebui sa se incheie inainte de sfarsitul primului semestru.


Presedintele francez a vizitat marti timp de trei sferturi de ora o ferma din regiunea Bas-Rhin, la Mittelhausen, la 23 de kilometri nord-vest de Strasbourg si le-a vorbit agricultorilor din Alsacia.


"Voi urmari in 2011 o actiune structurala pentru a revaloriza veniturile agricultorilor nostri si pentru a face in asa fel incat ei sa poata trai de pe urma a ceea ce vand. Asta implica sporirea competitivitatii filierelor agro-alimentare printr-o organizare economica la nivel national", a explicat Sarkozy, citat de Le Figaro.


"Bugetul PAC trebuie sa fie pastrat la nivelul celui din 2013. Ne opunem unei renationalizari a PAC. Vreau ca PAC sa sustina productia alimentara", a mai declarat presedintele francez.


El i-a cerut ministrului agriculturii sa-i convoace in prima jumatate a acestui an pe omologii lui din G20 pentru a discuta despre transparenta pietelor agricole. 



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 859 ori
Citeste mai multe despresarlozy buget politica agricola comuna ue