Romania a inregistrat al saselea deficit comercial din UE in primele sapte luni

Vineri, 17 Octombrie 2008, ora 14:42
1410 citiri
Romania a inregistrat al saselea deficit comercial din UE in primele sapte luni

Romania s-a clasat pe pozitia a sasea in cadrul Uniunii Europene (UE) in ianuarie - iulie 2008, dupa deficitul balantei comerciale, care s-a adancit la 12,9 miliarde euro, de la 11,5 miliarde euro in aceeasi perioada a anului trecut, potrivit datelor publicate, vineri, de Eurostat. Deficitul comercial al Romaniei s-a accentuat, desi ritmul de crestere a exporturilor - de 19% - a fost, in intervalul ianuarie - iulie 2008, superior celui al importurilor, de 16%.


Astfel, in primele sapte luni, Romania a exportat bunuri in valoare de 20 miliarde euro, cu 3,1 miliarde euro mai mult decat in intervalul similar din 2007. Importurile s-au cifrat la 32,9 miliarde euro, in crestere cu 4,5 miliarde euro fata de perioada mentionata.


Cele mai mari deficite comerciale in primele sapte luni din acest an au fost inregistrate in Marea Britanie (72,7 miliarde euro), Spania (58,1 miliarde euro), Franta (37,2 miliarde euro), Grecia (21,4 miliarde euro), Polonia (13 miliarde euro). Portugalia a avut acelasi deficit comercial ca Romania (12,9 miliarde euro).


Pe de alta parte, Germania si Olanda au avut, in intervalul mentionat, cele mai mari excedente, de 116,9 miliarde euro, respectiv 25,5 miliarde euro.


Deficitul comercial al UE s-a adancit la 27,2 miliarde euro, in luna august


In august 2008, primele estimari ale Eurostat pentru UE indica un deficit al balantei comerciale de 27,2 miliarde euro, fata de nivelul de 16,1 miliarde euro inregistrat in august 2007. Deficitul comercial al zonei euro a urcat pana la 9,3 miliarde euro in august 2008 comparativ cu un excedent de 1,5 miliarde euro realizat in august 2007.


Exporturile si importurile din UE au scazut in august cu 2,3% fata de iulie, in timp ce in zona euro, exporturile au scazut, in august, cu 0,6% fata de luna anterioara, in timp ce importurile s-au redus cu 1%.


Eurostat a estimat ca, in august, exporturile Romaniei catre statele din afara blocului comunitar au crescut cu 1,9% fata de cele din iulie, in timp ce importurile au avut un ritm mai mare de crestere de 3%, deficitul comercial pe acest segment adancindu-se pana la 0,9 miliarde euro, de la 0,8 miliarde euro in luna anterioara.


Eurostat preia datele anuntate de INS, care calculeaza importurile in preturi CIF (cost, insurance and freight), ce includ costurile legate de transport din tara de origine, si exporturile in preturi FOB (free on board), fara astfel de costuri.