Roma si Londra se opun majorarii bugetului UE

Miercuri, 14 Noiembrie 2012, ora 09:16
1123 citiri
Roma si Londra se opun majorarii bugetului UE

Premierul britanic, David Cameron, si omologul sau italian, Mario Monti, si-au exprimat - marti, la Roma - dezacordul fata de proiectele de crestere a bugetului Uniunii Europene, relateaza AFP.

"Nu putem continua sa crestem cheltuielile UE. UE trebuie sa inceapa sa traiasca in functie de mijloacele sale", a afirmat Cameron in cursul unei conferinte de presa comune cu Monti.

"Vrem, de asemenea, un buget cu perspectiva spre viitor, dar suntem mai putin convinsi de necesitatea de a reduce bugetul UE", a declarat Monti.

"Daca as recurge la forma britanica de intelegere, as spune ca pozitiile noastre comporta puncte care nu sunt aliniate complet", a adaugat el.

In schimb, cei doi premieri au fost de acord cu necesitatea de a se actiona rapid pentru aplicarea deciziilor luate de Consiliul European pentru a se relansa cresterea economica, anuntand ca vor scrie o scrisoare comuna conducatorilor UE.

"Credem amandoi ca avem un atu unic cu piata unica cea mai mare in lume. Trebuie sa ne concentram si mai mult asupra ei", a estimat Cameron.

El a amenintat ca isi va folosi dreptul de veto bugetului daca acesta va include o crestere a cheltuielilor, in timp ce bugetele nationale sunt obiectul unor reduceri.

#buget Uniunea Europeana 2012, #cheltuieli Uniunea Europeana, #David Cameron buget UE , #UE