Rata somajului din UE a urcat la cel mai inalt nivel din ultimii 10 ani

Vineri, 30 Octombrie 2009, ora 13:24
1279 citiri
Rata somajului din UE a urcat la cel mai inalt nivel din ultimii 10 ani

Rata somajului din Uniunea Europeana (UE) a avansat in septembrie cu 0,1 puncte procentuale fata de august, pana la 9,2%, cel mai ridicat nivel din ultimii noua ani si opt luni, in timp ce rata somajului din zona euro a atins un varf al ultimilor zece ani si opt luni, a anuntat, vineri, Eurostat, citat de NewsIn. 

Astfel, rata somajului din zona euro a ajuns in septembrie la 9,7%, fata de 9,6% in august.

In septembrie 2009, rata somajului din UE a fost cu 2,1 puncte procentuale mai mare decat in luna similara 2008, iar pentru zona euro, cu 2 puncte procentuale mai mare.

Pentru blocul comunitar, o asemenea rata ridicata a somajului nu mai fusese atinsa din luna ianuarie 2000, iar in zona euro, din luna ianuarie 1999.

Eurostat a calculat ca numarul somerilor din UE a depasit 22,1 milioane de persoane in septembrie, din care peste 15,3 milioane erau din zona euro.

Fata de luna anterioara, numarul somerilor a crescut cu 286.000 in UE si cu 184.000 in zona euro.

Comparativ cu septembrie 2008, numarul de persoane fara loc de munca a crescut cu 5,011 milioane in UE si cu 3,2 milioane in zona euro.

Cele mai mici rate ale somajului au fost inregistrate in august in Olanda (3,6%) si Austria (4,8%), in timp ce ratele cele mai mari au fost raportate de Letonia (19,7%) si Spania (19,3%).

Romania nu raporteaza date referitoare la evolutia lunara a ratei somajului dupa standardele Biroului International al Muncii (BIM), ci doar date trimestriale, ultimele fiind pentru al doilea trimestru din 2009, cand rata somajului a fost 6,4%. In septembrie 2008, Romania avea o rata a somajului de 5,8%, mai arata datele Eurostat.

Rata somajului in randul barbatilor a avansat de la 6,8% in septembrie 2008 la 9,3% in septembrie 2009 in UE, in timp ce in zona euro, cresterea a fost de la 7,1% la 9,6%.

Pentru femei, rata somajului a urcat de la 7,5% la 9% in septembrie 2009 in UE, respectiv de la 8,4% la 9,8% in zona euro.

Somajul in randul tinerilor a ajuns la 20,2% in UE si la 20,1% in zona euro, de la 15,8% in UE si 15,7% in zona euro in aceeasi luna din 2008.

Rata somajului in SUA a ajuns in septembrie la 9,8%. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#rata, # somaj, # ue, # zona, # euro , #UE