Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

PwC Romania: Neadoptarea taxei pe tranzactiile financiare, benefica pentru Romania

PwC Romania: Neadoptarea taxei pe tranzactiile financiare, benefica pentru Romania


Neadoptarea de catre Romania a propunerii Comisiei Europene privind introducerea unei taxe pe tranzactii financiare reprezinta un lucru bun, a declarat, miercuri, intr-o conferinta de specialitate, Mihaela Mitroi, tax partner al companiei de consultanta si audit PricewaterhouseCoopers (PwC) Romania.

"In ceea ce priveste taxa pe tranzactiile financiare, este important de spus ca Romania a declarat, prin vocea lui Claudiu Doltu (secretar de stat in Ministerul Finantelor Publice, n.r.), in ianuarie, ca nu intentioneaza sa introduca aceasta taxa, ceea ce este un lucru bun", a afirmat Mitroi.

Pe de alta parte, consultantul PwC Romania a apreciat faptul ca "introducerea coplatii in sanatate, cu o contributie neplafonata, trece orice limita" in conditiile in care "Romania are unul dintre cele mai ridicate niveluri ale contributiilor sociale din Uniunea Europeana, de 44,5%".

Propunerea CE de adoptare a unei taxe pe tranzactiile financiare (TTF) a generat numeroase discutii publice si politice si numai trei dintre cele 27 state membre ale Uniunii Europene o sustin clar, releva un sondaj al KPMG publicat la inceputul anului trecut.

Conform estimarilor initiale ale Comisiei Europene, taxa pe tranzactii financiare ar putea genera venituri de aproximativ 57 miliarde de euro anual la nivelul UE. In pofida acestor beneficii preconizate, forul european a estimat un impact negativ asupra Produsului Intern Brut, ce ar urma sa se situeze intre 0,53% si 1,76%.

Proiectul de directiva prevede un nivel minim al taxei de 0,1% pentru tranzactiile financiare, altele decat cele legate de contractele pe instrumente derivate, si de

0,01% pentru contractele pe instrumente derivate.

Compania de consultanta PricewaterhouseCoopers Romania a organizat, miercuri, conferinta de specialitate cu tema "Cum se pot stimula cresterea economica si crearea de locuri de munca prin masuri fiscale?".

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Agerpres
Articol citit de 1204 ori