Presedintia ceha a UE respinge ideea unor masuri exagerate de relansare

Joi, 02 Aprilie 2009, ora 14:26
1038 citiri
Presedintia ceha a UE respinge ideea unor masuri exagerate de relansare

Presedintia ceha a UE a chemat din nou la prudenta joi pe tema masurilor bugetare de relansare cu caracter mondial, pentru a nu se crea "grave probleme", apel lansat cu ocazia summitului G20, unde Statele Unite spera intr-un efort mai sustinut din partea europenilor, relateaza AFP.

"In interiorul Europei, avem anumite limite privitoare la banii nostri" si modul in care pot fi cheltuiti, a spus vicepremierul ceh pentru afaceri europene, Alexandr Vondra, pentru AFP, la Bruxelles.

El s-a referit la limitele fixate pentru deficitele publice ale statelor. G20, unde presedintia ceha a UE este reprezentata de premierul Mirek Topolanek, trebuie "sa gaseasca echilibrul bun intre stimularea bugetara, pe de o parte, si reglementarea financiara, de cealalta poarte", a mai spus Vondra.

"A avea numai stimuli, fara limite, fara reglementare, ar putea constitui, pentru unii dintre noi, in Europa, o cale spre grave probleme, asta ca sa ma exprim moderat", a subliniat el.

La 25 martie, Topolanek a vorbit despre o "cale catre infern" pentru a califica acumularea masurilor de sustinere a economiei si pentru banci, adoptate de administratia Obama.

Liberal convins si adversar al interventiei statului in economie, Topolanek a vrut astfel sa-si exprime dezacordul fata de o politica pe care o considera prea cheltuitoare. Duritatea declaratiei sale i-a atras numeroase critici. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#UE, # buget, # economie, # relansare, # summit, # G20 , #UE