Obama: Europa are "capacitatea" de a rezolva criza monedei euro

Marti, 05 Iunie 2012, ora 10:49
1006 citiri
Obama: Europa are "capacitatea" de a rezolva criza monedei euro

Presedintele american Barack Obama crede ca "europenii au capacitatea sa actioneze pentru a rezolva" criza monedei euro, a apreciat luni purtatorul de cuvant al Casei Albe, Jay Carney.

"Presedintele crede ca europenii au capacitatea de a actiona pentru a rezolva asta si ca acestia au luat deja masuri semnificative", a declarat Carney luni in cursul conferintei sale de presa zilnice.

Purtatorul de cuvant al presedintiei americane a adaugat totusi ca "riscuri serioase exista inca si fara indoiala pietele sunt inca sceptice" privind masurile deja adoptate. "Astfel, consideram ca si alte masuri trebuie sa fie luate", a insistat Carney.

De asemenea, Carney a declarat ca in cursul "consultarilor periodice" cu partenerii lor europeni, Statele Unite au abordat "lectiile invatate din experienta" americana a crizei.

Astfel, conform lui Carney, Washington a discutat cu partenerii sai europeni despre "deciziile dificile" precum salvarea bancilor din fonduri publice decisa la sfarsitul lui 2008. Purtatorul de cuvant a adaugat ca responsabilii de pe cele doua laturi ale Atlanticului au discutat despre felul in care "unele dintre aceste lectii invatate aici ar putea fi aplicate in Europa".

#Barack Obama criza euro, #SUA criza moneda euro , #UE