Niculescu Duvaz: UE are viitor daca nu va fi 'doar o piata comuna'

Duminica, 28 Iulie 2013, ora 14:10
1105 citiri
Niculescu Duvaz: UE are viitor daca nu va fi 'doar o piata comuna'
Foto: realitatea.net

Rezultatele ultimului eurobarometru indica faptul ca Uniunea Europeana "are viitor daca va invata sa fie pentru cetatenii sai si nu doar o piata comuna", sustine vicepresedintele Comisiei de Afaceri Europene din Camera Deputatilor, Bogdan Niculescu Duvaz.

Potrivit deputatului, problemele economice cu care se confrunta statele europene au erodat sentimentul de apartenenta la Uniune si totodata au afectat imaginea UE in ochii cetatenilor.

"Eurobarometrul arata ca, daca identitatea europeana se bazeaza doar pe economie, atunci oamenii se vor indeparta de UE care a integrat sacrificiile economice mai repede ca beneficiile cetatenesti", a declarat acesta pentru Agerpres.

"Daca temelia identitatii europene reprezinta doar o mai stransa legatura economica si financiara intre statele membre, atunci revenim fara sa vrem la un model primar de agregare a constiintei europene de tipul Comunitatea Carbunelui si Otelului.

Datele eurobarometrului ne arata ca suntem intr-un punct de cotitura in care, peste tot in Uniunea Europeana, problemele economice au erodat sentimentul de apartenenta la UE: imaginea pozitiva a cetatenilor europeni fata de UE este in scadere continua din 2007 in 2013.

Vedem ca raspunsul cetatenilor europeni la intrebarea legata de atitudinea optimista sau negativa in legatura cu viitorul UE este impartit aproape in doua parti egale, 46% dintre europeni avand o atitudine negativa fata de viitorul UE, situatie care se mentine din 2011", a explicat Niculescu Duvaz.

In opinia deputatului, una dintre problemele majore este aceea ca, in acest moment, in Uniunea Europeana se promoveaza "nu atat identitatea civica europeana, cat, mai mult, colaborarea economica intre autoritati publice nationale".

"Birocratiile financiare si administrative europene au promovat un model limitat de intelegere a UE bazat pe profit, iar in criza au admis sau chiar incurajat discret concurenta si nationalismele.

In conditiile in care perspectiva economica este inca tematoare pentru majoritatea europenilor - care cred ca situatia economiei va fi mai rea sau la fel de grea ca pana acum - trebuie gasit un nou model al coeziunii europene: prin constiinta cetateniei. Cetatenii Europei trebuie sa simta ca vocea lor este ascultata si conteaza in UE", a subliniat vicepresedintele Comisiei de Afaceri Europene din Camera Deputatilor.

Romanii nu s-au despartit de UE, dar au nevoie de motive pentru a continua sa creada in identitatea lor ca si cetateni europeni

In ceea ce priveste datele referitoare la Romania, Bogdan Niculescu Duvaz este de parere ca acestea indica faptul ca "romanii nu s-au despartit de UE, dar au nevoie de motive pentru a continua sa creada in identitatea lor ca si cetateni europeni".

"Din cauza crizei economice, romanii s-au racit fata de UE, dar asta se poate converti in incredere daca romanii isi afla beneficiile ca cetateni europeni. Faptul ca 70% dintre romani considera ca vocea lor nu conteaza in UE este un semnal al distantei pe care romanii o simt fata de UE.

In acelasi timp, faptul ca romanii raman optimisti fata de viitorul UE si faptul ca sprijina uniunea economica si monetara nu trebuie luate ca un cec in alb. Lipsa de dezbatere despre drepturile pe care cetatenii Europei le au alimenteaza dezinteresul si indepartarea fata de UE.

Eurobarometrul arata clar ca peste jumatate din romani nu-si cunosc drepturile ca cetateni europeni, dar peste 60% din vor sa afle mai multe despre drepturile lor. Aceasta este baza pe care se poate cladi o noua perspectiva dupa criza asupra UE pentru romani", a punctat deputatul.

#Duvaz viitor UE, #romani cetateni europeni , #UE