Politicianul francez Joseph Daul a fost ales presedinte al Partidului Popular European (PPE), succedandu-l pe fostul premier belgian Wilfried Martens, decedat pe 9 octombrie.
Joseph Daul, in varsta de 66 de ani, a fost ales cu 112 voturi din totalul de 124, in cursul reuniunii PPE, desfasurata la Bruxelles.
"Este o mare onoare sa primesc acest mandat si increderea reprezentantilor partidelor membre, a asociatiilor si grupurilor politice pentru a conduce partidul in perspectiva unor evenimente importante, precum alegerile europene din mai", a declarat Daul.
PPE urmeaza sa decida in martie candidatul pentru functia de presedinte al Comisiei Europene.