Interzis in Europa: Animalele de companie nu pot circula fara microcip

Joi, 16 Februarie 2012, ora 12:58
2584 citiri
Interzis in Europa: Animalele de companie nu pot circula fara microcip

Cetatenii care doresc sa circule intr-o tara a Uniunii Europene insotiti de animalele de companie trebuie sa le microcipeze si sa detina pasaport pentru acestea.

Microciparea reprezinta, de anul acesta, singurul mijloc de identificare admis pentru animalele care circula in spatiul comunitar, tatuarea nemaifiind permisa, informeaza reprezentantii Autoritatii Nationale Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA).

Potrivit sursei citate, dupa implantarea microcipului, se intocmeste un pasaport tip UE, care trebuie completat cu datele de identitate de catre medicul veterinar de libera practica.

Ulterior, documentul trebuie prezentat Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti, pentru legalizare si acordarea unui numar unic.

In pasaport trebuie sa fie trecute vaccinarea antirabica (ulterioara datei microciparii si de la care trebuie sa fi trecut cel putin 21 de zile inainte de data plecarii), deparazitarea interna (in special cea impotriva echinococozei) si deparazitarea externa.

Cainii sau pisicile cu varsta mai mica de trei luni (varsta la care se face vaccinarea antirabica si la care nu au trecut 21 de zile de la aceasta) nu pot circula in tarile Uniunii Europene.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#animale de companie calatorii UE, #microcip animale de calatorie, #animale de companie calatorie , #UE