Greseli in accesarea fondurilor

Vineri, 24 Iulie 2009, ora 09:10
1055 citiri
Greseli in accesarea fondurilor

Pentru ca cererea de finantare sa nu fie respinsa, solicitantii trebuie sa respecte toate conditiile din ghid.

Documentatia incompleta, supraestimarea costurilor eligibile si calculul incorect al bugetului sunt cele mai des intalnite greseli in atragerea fondurilor.

Multi dintre cei care au solicitat sprijin nerambursabil de la Uniunea Europeana sunt de parere ca procedura de accesare a finantarii este prea birocratica, iar intocmirea dosarului presupune un procedeu extrem de laborios.

Si totusi, acest demers ar putea fi mult mai usor de parcurs daca cei interesati ar urma pas cu pas cerintele din ghidul solicitantului.

In plus, greselile celorlalti ar putea fi invataminte pentru ei. Va prezentam mai jos cateva dintre cele mai frecvente erori comise in solicitarea finantarii.

Astfel, cererile scrise de mana vor fi intotdeauna respinse, intrucat, asa cum se specifica in ghid, ele trebuie sa fie scrise la calculator, potrivit portalului fonduri-structurale.ro.

In plus, o documentatie incompleta atrage dupa sine pierderea posibilitatii de a atrage fonduri. Solicitantii trebuie sa includa in dosarul pe care il depun toate actele enumerate in "Lista de verificare a documentelor suport din formularul de cerere de finantare" din ghid.

Nu supraestimati costurile!

Sansele de a primi sprijin de la UE scad si in conditiile in care costurile eligibile sunt supraestimate.

De exemplu, pentru o masina estimata la un cost de 35.000 de euro, Comitetul de evaluare ar putea reduce bugetul alocat pentru acest articol bugetar, fara a reloca sumele la o alta linie bugetara.

In acest caz, apare riscul ca volumul finantarii nerambursabile sa coboare sub limita minima indicata in ghid si sa se respinga din acest motiv cererea.

De asemenea, trebuie avut in vedere ca bugetul sa se incadreze atat in limita superioara, cat si in cea inferioara a finantarilor nerambursabile si ale procentajului de cofinantare a proiectului.

Si greselile de calcul al bugetului ii pot descalifica pe cei care vor fonduri de la Uniune.

Activitati si solicitanti eligibili

Pentru a nu rata sansa de a accesa fondurile de la UE, cei interesati trebuie sa se asigure ca fac parte din categoria solicitantilor eligibili si ca vor desfasura activitati ce apar descrise in capitolul "Eligibilitatea proiectelor - Sectiunea Tipul activitatilor" din ghid.

Conditii pentru solicitant

Sa nu fie in stare de faliment sau de lichidare, sa nu fi incheiat intelegeri cu creditorii, sa nu-si fi suspendat activitatea, iar afacerile acestora sa nu fie administrate de catre instante.

Sa nu fi fost condamnati pentru abuz in serviciu printr-o hotarare ce are autoritate de lucru judecat.

Sa-si fi indeplinit obligatiile legate de plata contributiei la asigurari sociale sau de plata impozitelor in conformitate cu prevederile legale ale tarii in care isi desfasoara activitatea sau ale tarii careia ii apartine Autoritatea Contractanta sau cu cele ale tarii in care urmeaza sa se deruleze contractul. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Ue, # finantare, # fonduri, # documentatie, # buget , #UE