FNGCIMM: garantii de pana la 15% din credit pentru proiecte cu bani UE

Marti, 30 Martie 2010, ora 14:55
1039 citiri
FNGCIMM: garantii de pana la 15% din credit pentru proiecte cu bani UE

Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) poate acorda garantii de stat primariilor, universitatilor, institutelor de cercetare si furnizorilor de servicii de apa si canalizare care au accesat fonduri UE, ce pot ajunge la 15% din valoarea proiectului, relateaza NewsIn.

"Incepand cu data de 29 martie 2010, in cadrul "Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor in domenii prioritare pentru economia romaneasca, finantate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate Romaniei", Fondul poate sa acorde garantii, in numele si contul statului, beneficiarilor eligibili, pentru creditele de cofinantare accesate, credite ce pot ajunge la 15% din valoarea totala a proiectului", a anuntat marti Fondul intr-un comunicat.

La categoria beneficiari ai programului de sprijin se incadreaza unitati administrativ-teritoriale (comune, orase, municipii, judete), institutii de invatamant superior de drept public acreditate, institute de cercetare-dezvoltare publice acreditate, operatori regionali de servicii de alimentare cu apa si canalizare (societati comerciale, regii autonome).

"Prin implicarea in acest program, ca urmare a mandatului primit din partea Ministerului Finantelor Publice, FNGCIMM isi asuma angajamente, in numele si in contul statului, pentru acoperirea pierderilor suportate de finantatori, ca urmare a producerii riscului de credit, facilitand implementarea proiectelor finantate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate Romaniei", sustine Fondul.

Garantia acordata nu poate depassi 80% din creditul aprobat, in euro sau in lei, in cadrul programului de sprijin, exclusiv dobanzile si comisioanele bancare si alte sume datorate de beneficiarul programului de sprijin in baza contractului de credit, a mai precizat FNGCIMM.

Garantia se va acorda pe toata durata creditului, care va avea o perioada de tragere de maximum 4 ani, timp in care beneficiarul finantarii garantate in cadrul programului de sprijin va utiliza finantarea conform transelor stabilite cu finantatorul prin contractul de credit. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#credit, #fngcimm, #garantii, #proiecte, #ue , #UE