Europa, convocata la discutii: Politicile europene, sub semnul intrebarii

Joi, 15 Martie 2012, ora 14:35
1483 citiri
Europa, convocata la discutii: Politicile europene, sub semnul intrebarii

Prezent la Bruxelles, premierul Mihai Razvan Ungureanu a avut o discutie cu presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, cu privire la respectarea angajamentului de a primi un raspuns cu privire la aderarea in spatiul Schengen.

"Am discutat despre angajamentul luat ca in septembrie sa avem o data referitoare la aderarea in Schengen, ramane pentru noi o chestiune de ordin esential. Nu legam in optica noastra intrarea Romaniei in Schengen de Mecanismul de Cooperare si Verificare. Stim ce avem de facut si dorim ca raportul din vara sa fie eminamente pozitiv.

Exista o preocupare referitoare la modul in care politicile europene pot fi puse sub semnul intrebarii la nivelul parlamentelor si executivelor nationale de expresia politica a xenofobiei, a parohialismului politic, a unor atitudini antieuropene. Si eu, si domnul presedinte Rompuy, consideram ca este nevoie de o dezbatere in interiorul acestui for cu factorii politici de inalta decizie asupra modului in care ne raportam la politica europeana.

Este normal sa fim pozitivi, onesti si interesati ca ideea europeana sa traverseze criza fara ca principiile UE sa aiba de suferit, este nevoie de un transfer cultural catre generatia care nu a cunoscut consecintele celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Europa unita se constuieste pe seama acestei generatii.

Primul ministru l-a invitat la Bucuresti pe Herman Van Rompuy cat mai curand posibil, dupa ce preparativele formale vor fi fost incheiate.

"In conceptia noastra, un discurs al presedintelui Rompuy adresat Parlamentului este de natura sa dea substanta gandirii de care pomeneam inainte: nevoia de a justifica interesul nostru pentru ca toate cele patru libertati sa fie evidente si in fapt, nu doar teoretic.

Am amintit de faptul ca o asemenea discutie pune in atentia celor care participa nu doar problema aderarii la Schengen, ci si alte teme de interes, precum libertatea de miscare a fortei de munca in interiorul UE, o chestiune care din punct de vedere economic este cruciala, restrictiile nefiind de natura sa ne creeze un confort", a declarat Mihai Razvan Ungureanu in cadrul unei conferinte de presa organizate la sfarsitul intalnirii cu presedintele Consiliului European.

De asemenea, premierul a atras atentia asupra unei nevoi de dialog politic intre Executivul roman si omologii din statele membre:

"Nu poti sa taci pe o tema atat de importanta si sensibila. Trebuie purtata o dezbatare la nivelul factorilor politici responsabili pentru a da din nou substanta princiipilor UE", a mai adaugat primul ministru.

Conform spuselor acestuia, subiectele ar putea fi adaugate pe agenda unui summit prestabilit.

Premierul roman a precizat ca nu s-a discutat despre o data cand ar putea avea loc o astfel de dezbatere, insa din discutie s-a desprins ideea de a avea o zi suplimentara.

"Cred ca e cazul sa avem un Consiliu European extraordinar, in care sa discutam foarte sincer ce se intampla, cum putem reactiona pentru a sustine politicile proeuropene, in asa fel incat asemenea cazuri care erodeaza politica europeana sa nu tina captive politicile de integrare.

Cred ca este cazul sa discutam franc cum reactioneaza Europa politica la cresterea influentei electorale a extremei drepte. Nu mi se pare indecent sa recunoastem problema, sa o expunem si sa cautam solutii la nivelul statelor membre", a declarat premierul Mihai Razvan Ungureanu miercuri.

Este injust si nedemn pentru calitatea europeana a cetatenilor Romaniei. Nu poti sa nu vezi ca exista asemenea derive ale interpretarii culturale a Europei in 27 de state, nu poti sa nu vezi ca exista atitudini care oricat de benigne ar putea sa para, promovate de media, ajung sa corodeze ideea de egalitate intre cetatenii europeni.

Acest lucru este in vizorul actiunii guvernamentale, este nevoie de o actiune pozitiva pentru a nu permite ca aceste lucruri sa continue. Cum?! Printr-o discutie ampla in care sa fie implicati factorii politici de nivel inalt. E vorba de demnitatea cetateanului roman, nu e doar o problema de imagine, ci o problema de identitate reala", a mai precizat acesta.

Liderii UE au stabilit ca Romania si Bulgaria vor primi o decizie privind aderarea la spatiul Schengen pana in septembrie 2012, in cadrul Consiliului pentru Justitie si Afaceri Interne, urmand ca intre timp sa fie facute toate demersurile pentru "extinderea cu succes a spatiului fara frontiere, cu cele doua state, eliminand toate temerile care exista", preciza presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, la incheierea summitului UE de la Bruxelles.

Presedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, preciza, de asemenea, ca aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen este o chestiune de "obiectivitate" si "incredere".

Pe de alta parte, ministrul de interne, Gabriel Berca, a precizat la intalnirea ministrilor de Externe si de Justitie ca existe semnale pozitive care arata ca, in septembrie, vom fi acceptati in spatiul Schengen.

Conform acestuia, raportul privind progresele in justitie, care va fi prezentat in vara, "va reprezenta o noua confirmare a faptului ca Romania indeplineste toate conditiile".

De aceeasi parere este si omologul sau bulgar Tvetan Tvetanov: "Sunt convins ca in septembrie, atat Romania, cat si Bulgaria, vor fi acceptate in etape ale aderarii la spatiul Schengen. Anul acesta o sa scapam de controalele la frontierele aeriene si maritime, urmand ca in pasul secund, sa scapam si de cele terestre".

Olanda va accepta, in septembrie, aderarea in etape a Bulgariei si Romaniei la Schengen daca cele doua tari primesc rapoarte pozitive in vara, in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare, a declarat marti ambasadorul olandez la Sofia, Karel Van Kesteren, citat de Agerpres. "Totul se afla in mainile voastre. Sper ca veti face tot posibilul sa atingeti acest obiectiv", a spus Van Kesteren.

#declaratii mihai razvan ungureanu, #aderare romania schengen, #intalnire premier Herman Van Rompuy, #mecanism cooperare verificare Romania, #conditii Romania Schengen , #UE