Energia in UE a fost subventionata cu 122 miliarde de euro in 2012

Marti, 14 Octombrie 2014, ora 08:58
1026 citiri
Energia in UE a fost subventionata cu 122 miliarde de euro in 2012

Statele UE au acordat subventii in valoare de 122 de miliarde de euro pentru mixul lor de energie in 2012, o treime din aceste ajutoare fiind alocate pentru sustinerea energiei regenerabile, relateaza AFP, citand un studiu publicat luni de Comisia Europeana.

'Este prima fotografie realizata vreodata a ajutoarelor de stat acordate in sectorul energiei', a subliniat Marlene Holzner, purtatoare de cuvant a comisarului european pentru energie, Gunther Oettinger.

Comisia a incredintat unui birou de studiu sarcina de a colecta date de la statele membre, a precizat ea.

Datele sunt din 2012 si raportul nu permite efectuarea unei comparatii cu evolutia ajutoarelor din anii urmatori, a indicat ea. Studiul nu precizeaza nici cat din aceste ajutoare au avut efecte asupra facturilor, a adaugat Marlene Holzner.

Aproape 41 de miliarde euro, acordate ca ajutor de stat

Aproape 41 de miliarde de euro au fost acordate sub forma de ajutor de stat pentru energie regenerabila: 14,7 miliarde de euro pentru energie solara, 11, 4 miliarde de euro pentru sectorul eolian terestru, 8,3 miliarde pentru biomasa si 5,1 miliarde pentru hidroenergie, conform acestor date.

Sectorul nuclear a obtinut 6,9 miliarde de euro de subventii publice, cel carbonifer 10,1 miliarde, iar cel al gazelor naturale 5,1 miliarde de euro. In schimb, ajutoarele pentru productia de energie din petrol sunt foarte scazute.

Raportul precizeaza ca Germania a alocat cele mai mari ajutoare de stat pentru energie, in valoare de 25,4 miliarde de euro, din care o mare parte destinata sustinerii economiei de energie.

Celelalte state sunt mult in urma, cu 13,2 miliarde Marea Britanie, 10,3 miliarde Italia si Spania si respectiv 7,2 miliarde de euro Franta.

Contradicțiile pieței de energie nucleară din România. Ministerul Energiei, într-un „du-te vino” față de reactoarele modulare mici de la Doicești
Contradicțiile pieței de energie nucleară din România. Ministerul Energiei, într-un „du-te vino” față de reactoarele modulare mici de la Doicești
Ministerul Energiei a transmis recent că susține proiectul reactoarelor modulare mici în România, ca parte a strategiei de dezvoltare și consolidare energetică a țării. Pe 17 aprilie...
#subventii energie, #energie regenerabila, #energie regenerabila subventii , #UE