Deficitul de cont curent al UE s-a adancit in T1 cu 26%

Joi, 23 Iulie 2009, ora 15:02
1397 citiri

Deficitul de cont curent al Uniunii Europene s-a temperat in primul trimestru al anului la 58,2 miliarde euro, de la 68,3 miliarde euro in trimestrul anterior, dar s-a adancit cu 12 miliarde euro (26%) fata de acelasi interval din 2008, potrivit datelor revizuite publicate joi de Eurostat, precizeaza NewsIn.

In datele preliminare publicate in 11 iunie, biroul european de statistica estima ca deficitul de cont curent al UE a fost de 50,8 miliarde euro in primele trei luni din 2009.

UE a inregistrat un excedent de 12 miliarde euro al balantei serviciilor, in scadere fata de 18,5 miliarde euro realizat in primul trimestru din 2008. In acelasi interval, deficitul balantei comerciale a scazut la 43,1 miliarde euro comparativ cu 53,2 miliarde euro in ianuarie-martie 2008.

Statele din blocul comunitar au inregistrat excedente ale contului curent in relatiile cu Elvetia, de 8,2 miliarde euro, Canada, de 1,9 miliarde euro, Hong Kong, de 1,7 miliarde euro, si Brazilia, de 0,3 miliarde euro.

In schimb, UE a avut deficit de cont curent pe relatia cu China, de 32,8 miliarde euro, Rusia, de 6,4 miliarde euro, Japonia, de 6 miliarde euro, SUA, de 2,1 miliarde euro, si India, de 0,9 miliarde euro.

In primul trimestru din 2009, investitiile directe in strainatate aproape s-au injumatatit fata de aceeasi perioada din 2008, la 82,4 miliarde euro, in timp investitiile straine directe din afara spatiului comunitar pentru UE s-a redus de circa trei ori, la 41,8 miliarde euro.

#deficit, # ue, # investitii, # scadere , #UE