Deficitul comercial al Romaniei, al saptelea din UE

Vineri, 16 Aprilie 2010, ora 14:11
1048 citiri

Romania s-a clasat in prima luna din 2010 pe locul sapte intre statele Uniunii Europene dupa nivelul deficitului comercial, cu un dezechilibru de 400 milioane euro, la egalitate cu Ciprul, potrivit datelor publicate, vineri, de biroul european de statistica, Eurostat, potrivit NewsIn.

Deficitul comercial al Romaniei s-a redus de aproape doua ori in ianuarie 2010, fata de perioada similara din 2009, in conditiile in care importurile au crescut cu 7%, intr-un ritm de peste trei ori mai lent decat exporturile, ce au avansat cu 22% fata de intervalul similar din 2009, arata Eurostat.

In prima luna din acest an, Romania a exportat bunuri in valoare de 2,3 miliarde euro, cu 400 milioane euro mai mult decat in ianuarie 2009.

Importurile s-au cifrat la 2,8 miliarde euro, in crestere cu 200 milioane euro.

Cele mai mari deficite comerciale au fost inregistrate in ianuarie de Marea Britanie (9,4 miliarde euro), Franta (5,2 miliarde euro), Spania (4,5 miliarde euro), Italia (3,4 miliarde euro) si Grecia (2,2 miliarde euro).

Pe de alta parte, Germania, Irlanda si Olanda au avut cele mai mari excedente in prima luna din 2010, de 8 miliarde euro, 3,3 miliarde euro, respectiv 1,8 miliarde euro.

Pe ansamblul UE, deficitul comercial din comertul cu statele din afara blocului comunitar s-a redus in primele doua luni ale anului la 28,3 miliarde euro, de la 38,6 miliarde euro in aceeasi perioada din 2009.

In ianuarie si februarie, exporturile catre statele din afara blocului comunitar au avansat cu 10%, la 178 miliarde euro, in timp ce importurile au crescut cu 3%, la 206,3 miliarde euro.

In februarie, deficitul comercial al UE s-a redus la 6 miliarde euro, de la 10,7 miliarde euro in februarie 2009.

Zona euro a inregistrat in primele doua luni ale anului un deficit comercial de 6,3 miliarde euro. In aceeasi perioada din 2009, deficitul comercial in zona euro era de 13,2 miliarde euro.

In februarie, zona euro a inregistrat insa un excedent comercial de 2,6 miliarde euro, fata de un deficit de 1,2 miliarde euro in aceeasi perioada din 2009.

#deficit, #comercial, #romania, #ue , #UE