Consilierul lui Putin: Statele Unite fac loc in UE pentru gazele de sist

Miercuri, 11 Iunie 2014, ora 10:40
1273 citiri
Consilierul lui Putin: Statele Unite fac loc in UE pentru gazele de sist

Statele Unite ale Americii incearca sa slabeasca Europa si "curata" in prezent piata Uniunii Europene pentru a putea face propriile livrari de gaze de sist, considera Serghei Glaziev, consilier al presedintelui rus Vladimir Putin, citat de agentia de presa Ria Novosti.

"Americanii au ca scop slabirea Uniunii Europene, provocarea falimentului intregului sistem de banci europene pentru anularea datoriilor pe care le au fata de Rusia si Europa. Ei doresc sa slabeasca Europa si sa curete piata europeana pentru livrarile lor de gaze de sist", a opinat Glaziev, in cadrul unei conferinte de presa marti.

Potrivit consilierului presedintelui rus, sanctiunile economice impotriva Rusiei, asupra carora insista SUA, vor slabi Europa si vor permite Statelor Unite sa impuna conditii dezavantajoase UE si sa o atraga intr-o uniune economica nefavorabila acesteia.

La sfarsitul lunii martie, presedintele american Barack Obama a declarat la Bruxelles ca SUA pot furniza gaze in cantitati care depasesc consumul Europei pentru a inlocui importurile de gaze ruse. La recenta reuniune a liderilor G7 a fost abordata posibilitatea importurilor de gaze de sist in UE din SUA, scrie agentia de presa mentionata.

Washingtonul va incepe sa furnizeze gaze de sist in Europa la sfarsitul anului 2015, dar aceasta implica investitii de mai multe miliarde de dolari, potrivit Ria Novosti.

"SUA ii incita pe premierul ucrainean Arseni Iateniuk si pe presedintele Petro Porosenko sa sisteze importurile de gaze ruse, sa rupa contractul si sa opreasca tranzitul de gaze ruse spre Europa. Ucraina ridica cerinte nerealiste si refuza sa plateasca datoria la gaze, provocand o intrerupere a livrarilor de gaze naturale ruse catre UE", a afirmat Glaziev.

Obama indeamna Ucraina la diversificarea furnizorilor

Presedintele Obama a facut apel la omologul sau ucrainean Petro Porosenko sa diversifice importurile ucrainene de produse energetice pentru a-si reduce dependenta de Rusia. Kievul cauta surse alternative de gaze, dar primul ministru ucrainean a recunoscut deja ca Ucraina nu este inca pregatita sa renunte la gazele rusesti.

La ora actuala, Kievul duce negocieri cu Moscova, cu participarea UE, pentru reducerea pretului la gaze. In noaptea de marti spre miercuri, directorul executiv al Gazprom, Aleksei Miller, a declarat ca societatea rusa a amanat pentru 16 iunie termenul de rambursare anticipata pentru gazele furnizate Ucrainei, iar negocierile continua.

#livrari gaze sist, #piata Uniunii Europene, #gaze sist SUA , #UE