Concluziile discutiilor dintre Traian Basescu si liderii UE: Care sunt perspectivele Romaniei

Sambata, 15 Septembrie 2012, ora 12:05
1930 citiri
Concluziile discutiilor dintre Traian Basescu si liderii UE: Care sunt perspectivele Romaniei

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a declarat, aseara, dupa intalnirea cu liderii UE, de la Bruxelles, ca "Romania va fi parte a uniunii bancare":

"In mod cert va fi o intrare in trepte. Urmeaza sa luam decizii politice pe tema. Atat timp cat avem un sistem bancar dominat copios de banci din zona euro, nu putem ramane in afara, pentru ca riscam sa se ia decizii si noi sa ne trezim ca ne afecteaza, fara sa stim".

Traian Basescu a purtat, in cursul zilei de vineri, discutii cu presedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, cu vicepresedintele Comisiei Europene Viviane Reding si cu presedintele Consiliului European, Herman van Rompuy.

Ce a discutat Traian Basescu cu liderii UE

Seful statului a mentionat luna decembrie ca termen pentru o decizie in privinta datei de aderare la spatiul Schengen:

"Am avut in vedere accesul Romaniei in spatiul Schengen, care este o problema tehnica. Mi-am propus ca, daca nu in octombrie, macar in decembrie, sa putem sti cand vom adera la spatiul Schengen".

Presedintele tarii a mai precizat ca tara noastra a solicitat majorarea fondurilor din partea Uniunii Europene:

"Eu am comunicat doua prioritati. Prima este mentinerea unui nivel de finantare suficient pentru fondurile de coeziune. Deci nu ne putem imagina resurse mai mici in exercitiul bugetar urmator. Batalia noastra este pentru o crestere a nivelului de alocare.

Cealalta problema semnalata se refera la Politica Agricolab Comuna. Am solicitat atentie, pentru ca se mentine o diferenta mare intre nivelul de subventie acordat Romaniei si cel acordat vechilor state membre. Am solicitat o reducere a acestei diferente".

Traian Basescu a mai anuntat ca incepand cu ianuarie 2013, tratatul fiscal va putea intra in vigoare. Din discursul presedintelui, nu au lipsit nici observatiile politice:

"Au fost discutii bune din care am putut trage concluzia ca cine crede ca putem utiliza limbaj dublu, se insala. Demnitarii UE stiu perfect ce se intampla in Romania. S-au manifestat ingrijorari cu privire la situatia politica din tara si la functionalitatea statului de drept. I-am asigurat ca institutiile statului au rezistat socului politic si ca statul de drept e o realitate, care, din pacate, trebuie reconfirmata".

Liderii europeni indeamna politicienii la colaborare

De altfel, si presedintele Consiliului European a incurajat, in cursul intalnirii cu presedintele Traian Basescu, toate fortele politice din Romania sa colaboreze intr-un spirit constructiv, prin respectarea statului de drept, a independentei justitiei si tuturor institutiilor.

"Presedintele Van Rompuy incurajeaza toate partidele din Romania sa lucreze impreuna intr-un spirit constructiv, respectand principiile statului de drept, independenta justitiei si rolul tuturor institutiilor. Herman Van Rompuy a cerut implementarea totala a raportului MCV din iulie si asteapta progrese pana la sfarsitul anului" , se arata intr-un comunicat oficial al Consiliului European.

In acelasi ton, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a indemnat la colaborare:

"Jose Manuel Barroso a transmis ca toate fortele politice din Romania trebuie sa actioneze cu responsabilitate si retinere si sa-si concentreze ferm atentia asupra nevoii urgente de a se reveni la stabilitatea institutionala si politica. Acest lucru are o importanta speciala in contextul alegerilor parlamentare din aceasta toamna", se arata intr-un comunicat transmit de Comisia Europeana.

Si premierul Romaniei, Victor Ponta, urmeaza sa faca luni, o vizita oficiala la Bruxelles.

"E foarte bine ca presedintele a fost la Bruxelles, o sa merg si eu luni. E foarte bine sa vorbeasca despre Mecanismul de Cooperare si Verificare, pentru ca (..) are atributii in domeniul justitiei, dar nu are atributii si nu are dreptul la nicio parere - iar Guvernul nu va tine cont de nicio parere a domnului presedinte Basescu - pe zonele ce tin de Guvern, de buget, de relatii economice, fiscale si mai ales de noul buget 2014-2020", a afirmat Victor Ponta.

Intalnirile vor reprezenta o ocazie de a face un bilant al situatiei, tinand cont de faptul ca Comisia pregateste un raport la sfarsitul acestui an dupa raportul MCV, a precizat purtatorul de cuvant al presedintelui Comisiei Europene.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#concluzii Bruxelles, #concluzii Basescu Bruxelles, #discutii Basescu Barroso , #UE