Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

CE: Statele UE trebuie sa prioritizeze investitiile sociale

CE: Statele UE trebuie sa prioritizeze investitiile sociale


Statele membre ale Uniunii Europene trebuie sa ofere prioritate investitiilor sociale pentru a sprijini cresterea economica si sa isi modernizeze sistemele de protectie sociala, a anuntat Comisia Europeana.

Aceasta schimbare ar conduce catre strategii mai performante de incluziune activa si o utilizare mai eficienta a bugetelor sociale.

Prin aceasta comunicare, statelor membre li se ofera orientari privind cele mai bune modalitati de a utiliza ajutorul financiar acordat de UE, in special prin Fondul social european, pentru a realiza aceste obiective.

CE se angajeaza sa monitorizeze indeaproape, in cadrul semestrului european, performantele sistemelor de protectie sociala ale statelor membre individuale si sa formuleze, acolo unde este cazul, recomandari specifice fiecarei tari.

"Investitiile sociale sunt esentiale daca dorim sa iesim din criza mai puternici, mai solidari si mai competitivi. In limita constrangerilor bugetare actuale, statele membre trebuie sa-si orienteze investitiile catre capitalul uman si coeziunea sociala.

Acest lucru este foarte important daca dorim sa realizam progrese reale in ceea ce priveste atingerea obiectivelor din strategia Europa 2020. Investitiile sociale realizate astazi ajuta statele membre sa evite plata unei facturi financiare si sociale mult mai mari maine", a declarat Laszlo Andor, comisarul european pentru ocuparea fortei de munca, afaceri sociale si incluziune.

La ce se refera investitiile sociale

Pachetul privind investitiile sociale prezentat le ofera statelor membre orientari in ceea ce priveste elaborarea de politici sociale mai rentabile si mai eficiente drept raspuns la problemele majore cu care se confrunta in prezent, se precizeaza intr-un comunicat al CE.

Printre acestea se numara dificultatile financiare serioase, cresterea saraciei si a excluziunii sociale, precum si nivelurile record ale somajului, in special in randul tinerilor, la care se adauga imbatranirea societatii si scaderea populatiei de varsta activa, ceea ce pune la incercare sustenabilitatea si caracterul adecvat al sistemelor sociale nationale.

Pachetul privind investitiile sociale include o recomandare a CE privind lupta contra saraciei infantile, in care se propune o politica integrata de investitii sociale in favoarea copiilor.

Practic, pachetul privind investitiile sociale este un cadru strategic integrat care isi propune sa ia in considerare diferentele sociale, economice si bugetare dintre statele membre. Acesta se concentreaza pe adaptarea sistemelor de protectie sociala la nevoile persoanelor care trec prin etape critice ale vietii lor si sugereaza ca trebuie sa se ia masuri suplimentare pentru a reduce riscul de excluziune sociala si a evita astfel costuri sociale mai mari in viitor.

De asemenea, documentul propune politici sociale simplificate si mai bine orientate, vizand crearea unor sisteme de protectie sociala adecvate si sustenabile. Modernizarea strategiilor de incluziune activa aplicate de statele membre, serviciile de ingrijire a copiilor si educatia cu costuri accesibile si de buna calitate, prevenirea abandonului scolar timpuriu, formarea profesionala, sprijinul pentru gasirea unui loc de munca, ajutorul pentru locuinta si accesibilitatea serviciilor medicale sunt toate domenii de actiune cu o puternica dimensiune sociala, mai mentioneaza comunicarea.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1198 ori