Cameron avertizeaza: Brexit ii va face fericiti pe Putin si pe jihadistii ISIL

Miercuri, 18 Mai 2016, ora 13:30
6084 citiri
Cameron avertizeaza: Brexit ii va face fericiti pe Putin si pe jihadistii ISIL
Foto: Kremlin

Premierul Marii Britanii aduce noi argumente pentru a intari pozitia taberei pro-UE din regat inaintea referendumului care va decide statutul tarii in cadrul Uniunii.

Iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana ar fi in interesul Statului Islamic si al lui Vladimir Putin, a afirmat David Cameron, in cadrul sedintei Forumului Economic Mondial de la Londra, relateaza IB Times.

Marea intrebare

In fata pericolului terorist si a riscurilor de securitate care pandesc intrega Europa, premierul Cameron spera sa-i convinga pe britanici ca este in interesul tarii sa ramana parte a blocului continental.

"Merita sa ne punem intrebarea: 'Cine ar fi fericit in cazul iesirii noastre din UE?' Putin ar fi fericit. Cred ca si al-Baghdadi ar fi fericit (liderul ISIL - n.red.) ", a declarat seful guvernului de la Londra.

Un abandon al Marii Britanii ar crea un vid de securitate in cadrul UE, dar ar prezenta riscuri si pentru Regatul Unit, in contextul in care impartasirea datelor intre serviciile de informatii ar fi afectata.

Poli de putere

Eurasia Review prognozeaza si ca Brexit ar putea influenta majoritatea statelor din UE sa adopte o pozitie pro-Rusia.

"Este binecunoscut faptul ca Moscova prefera sa negocieze cu fiecare stat in parte, in locul unei discutii purtate cu intregul bloc comunitar. Rusia prefera divizarea statelor membre UE", a explicat Palmer Morgan de la Institutul German pentru Securitate si Relatii Internationale.

Diplomatii rusi sustin insa ca nu si-au exprimat public niciun punct de vedere cu privire la referendumul in care britanicii sunt chemati pe 23 iunie pentru a decide daca vor sau nu sa mai fie parte a UE.

"Rusia este atrasa intr-o batalie politica locala legata de Brexit. Ne-ar placea ca populatia Marii Britanii sa stie ca acest subiect nu are nimic de a face cu politica noastra externa.

In realitate, guvernul de la Moscova nu are nicio pozitie fata de apartenenta sau iesirea Marii Britanii din UE", a punctat in martie Ambasada Federatiei Ruse la Londra intr-o postare pe site-ul oficial.

#brexit, #david cameron, #referendum Marea Britanie, #riscuri securitate UE , #UE