Uniunea Europeana, o vasta piata de desfacere: Importurile au depasit exporturile in 2014

Luni, 18 August 2014, ora 15:00
1625 citiri
Uniunea Europeana, o vasta piata de desfacere: Importurile au depasit exporturile in 2014

Uniunea Europeana a inregistrat, in prima jumatate a acestui an, un deficit al balantei comerciale de 900 milioane de euro, comparativ cu un excedent de 31,3 miliarde de euro in perioada similara a anului trecut, in conditiile in care exporturile au scazut mai rapid decat importurile, potrivit unei estimari preliminare publicata luni de Oficiul european de statistica Eurostat.

In perioada ianuarie-iunie 2014, exporturile UE s-au situat la 831,1 miliarde de euro, in scadere cu 5% fata de 871,7 miliarde euro in primul semestru al anului trecut, in timp ce importurile UE au scazut cu doar 1% in ritm anual, pana la 832 miliarde de euro.

In ceea ce priveste Romania, datele Eurostat arata ca in primul semestru exporturile au crescut cu 8% in ritm anual, pana la 21,3 miliarde de euro, o crestere procentuala similara fiind insa inregistrata si in cazul importurilor pana la 23,6 miliarde de euro. In aceste conditii, deficitul balantei comerciale a Romaniei a crescut usor la 2,3 miliarde de euro in primul semestru al acestui an comparativ cu 2,2 miliarde de euro in primul semestru al anului trecut.

Potrivit datelor Institutului National de Statistica, deficitul comercial FOB - CIF al Romaniei a fost, in primele sase luni din 2014, de 12,619 miliarde lei (2,83 miliarde de euro), mai mare cu 1,48 miliarde de lei (298 milioane de euro) fata de cel inregistrat in semestrul I din anul anterior.

#balanca comerciala, #deficit uniune , #UE