Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Angela Merkel se impune drept vocea Europei - Analisti

Angela Merkel se impune drept vocea Europei - Analisti


Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, este perceputa mai mult ca oricand drept vocea Europei, pentru ca isi impune discursul de austeritate, considera mai multi analisti.

In primavara acestui an, Grecia vedea in presedintele francez, Francois Hollande, un "Roosevelt european" - potrivit exprimarii cotidianului Ta Nea - capabil sa scoata Europa din criza prin impunerea unui amplu plan de relansare bazat pe investitii publice.

Angela Merkel a fost, insa, primita saptamana aceasta, la Atena, de omologul sau Antonis Samaras si amandoi au pledat pentru reducerea cheltuielilor si pentru reformele structurale cerute de creditorii tarii in schimbul unei noi transe de ajutor financiar.

In acest timp, Franta se zbatea intr-o dezbatere nationala pentru aprobarea tratatului european de disciplina bugetara.

Pe prima pagina in presa internationala, urmarindu-i-se cu atentie fiecare dintre declaratiile susceptibile de a misca pietele, Angela Merkel este pe cale de a face din Berlin noua capitala europeana, potrivit analistilor.

"Berlinul este noul Bruxelles", afirma Ulrike Guerot, din cadrul Consiliului european pentru relatii internationale, subliniind slabiciunea actuala a Parisului.

"Nu avem inca impresia ca Hollande stie ce vrea, ca stie sa guverneze, ca va deveni noul Mitterrand sau ca va fi capabil de asa ceva", a spus Ulrike Guerot.

Ulrike Guerot estimeaza totodata ca presedintele francez 'a stiut sa orchestreze o rezistenta a Sudului in raport cu Angela Merkel' si ca, in pofida ponderii sale economice si politice, Germania nu ar putea infrunta singura o coalitie a principalilor sai parteneri.

Impartirea puterii in Europa ramane o chestiune complexa, comenteaza sursa citata.

In opinia lui Jean-Dominique Giuliani, presedinte al Fundatiei Robert Schuman, influenta Angelei Merkel se datoreaza unei "relative estompari a Frantei". Francois Hollande trebuie sa convinga ca Europa are la baza Franta si Germania.

Italianul Michele Comelli, expert in probleme europene in cadrul Institutului pentru afaceri internationale (IAI), estimeaza ca "publicul larg o percepe din ce in ce mai mult pe Angela Merkel ca persoana-cheie in luarea de decizii" la nivel european.

Raportul de la egal la egal instaurat la inceput de Francois Hollande este pe cale sa dispara, subliniaza acesta.

Spania si Italia pot gasi in Francois Hollande "un sprijin important in anumite chestiuni, precum euroobligatiunile sau cresterea, insa Franta are propriile ei probleme si nu exista o identitate de vederi completa intre cele trei tari", subliniaza Michele Comelli.

"Decizia Angelei Merkel de a merge intr-o tara (Grecia) in care o mare parte a populatiei o considera persona non grata este un semnal clar ca Berlinul este hotarat sa-si impuna marca de austeritate asupra ansamblului continentului", comenteaza George Gilson, jurnalist specialist in probleme europene, in saptamanalul de limba engleza Athens News, potrivit aceleiasi surse.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1201 ori