UE adopta masuri punitive impotriva Turciei ca urmare a forajelor off-shore in apele teritoriale ale Ciprului

Marti, 16 Iulie 2019, ora 10:05
1328 citiri
UE adopta masuri punitive impotriva Turciei ca urmare a forajelor off-shore in apele teritoriale ale Ciprului
Foto: Pixabay

Uniunea Europeana a convenit luni sa adopte masuri punitive impotriva Turciei, inclusiv reduceri de fonduri, drept raspuns pentru activitatile de explorare a zacamintelor de gaze off-shore in largul Ciprului, foraje considerate de blocul comunitar ca fiind ilegale, transmite agentia DPA.

Astfel, ministrii europeni de externe au decis suspendarea negocierilor cu Turcia pentru un acord privind transportul aerian, diminuarea fondurilor alocate acestei tari in virtutea statutului ei de tara candidata la UE si restrictionarea creditelor acordate de Banca Europeana de Investitii.

Guvernul cipriot a cerut Uniunii Europene sa ia masuri impotriva Turciei, dupa ce aceasta tara a trimis doua nave sa faca explorari in apele considerate de Cipru ca fiind zona sa economica exclusiva. In replica, Turcia considera ca aceasta activitate este conforma dreptului international.

Conform expertilor, in respectiva zona ar exista zacaminte de gaze naturale estimate la circa 227 de miliarde de metri cubi.

Descoperirea acestor zacaminte de gaze off-shore a acutizat tensiunile privind insula Cipru, divizata din 1974 intre sudul predominant grec si asa-numita Republica Turca a Ciprului de Nord, nerecunoscuta de comunitatea internationala.

#UE Turcia off shore Cipru, #offshore Cipru , #Turcia