Semnal de alarma in Turcia: Navele au devenit prea mari pentru porturile noastre!

Luni, 11 Ianuarie 2016, ora 11:05
3920 citiri
Semnal de alarma in Turcia: Navele au devenit prea mari pentru porturile noastre!
Foto: Wikimedia

Dimensiunile uriase ale cargourilor construite in ultimii ani au devenit motiv de ingrijorare pentru oficialii administratiilor portuare din Turcia.

Fata de acum 20 de ani, dimensiunile navelor de tip cargou au crescut de aproape trei ori, iar administratorii de porturi din mai multe tari, printre care si Turcia, cred ca se impune o extindere a porturilor navale, pentru a face loc mastodontilor plutitori, relateaza ziarul Hurriyet Daily News.

Pierderi considerabile

Ultimele nave gigant construite in santierele navale ating dimensiuni comparabile cu Empire State Building, iar multe dintre acestea nu pot andoca in porturile turcesti de la Mediterana, Marea Neagra sau Egee.

In schimb, acesta se reorienteaza catre porturi din Italia, Spania, Malta, Egipt sau Maroc.

"Sunt nave care mentin legatura intre Orientul Indepartat si Europa. Acestea au nevoie de docuri mai mari, macarale mai puternice pentru containerele de mari dimensiuni, depozite de marfa mai mari si o intreaga infrastructura logistica de dimensiuni extinse", explica Soner Esmer, vicepresedintele departamentului de management logistic al Universitatii Maritime din Turcia.

Ersel Zafer Oral, consultant in cadrul Camerei Navale a Turciei sustine ca, in acest moment, porturile interioare ale Turciei nu pot fi folosite pentru a primi nave gigantice din pricina lipsei infrastructurii necesare.

Mega-porturi pentru mega-nave

Aproape 99% din cele peste 20 de porturi din Turcia nu pot primi nave mai mari de 280-300 de metri in docurile lor.

Inconjurata din trei parti de mare, Turcia exporta peste jumatate din marfuri pe rutele comerciale maritime.

In 2014, valoarea totala a exporturilor turcesti a fost de 157 de miliarde de dolari, produsele expediate cu ajutorul navelor valorand 86 de miliarde.

Suma ar fi putut fi mult mai mare insa, daca porturile din Turcia ar fi corespuns noilor dimensiuni ale mega-navelor cargo.

"Mega-navele andocheaza in mega-porturi, ceea ce duce la cresterea semnificativa a cantitatii de marfa descarcata sau incarcata si a valorii operatiunilor economice.

Porturile de mari dimensiuni din Turcia ar putea genera mai multe locuri de munca si atragerea de capital extern. Totodata, noi am avea un acces facil pe pietele internationale", explica profesorul Esmer.

Asyaport, situat in nord-vestul provinciei Tekirdag, este singur port operational care poate primi nave cargou de dimensiuni mari in acest moment.

Portul a fost deschis in iulie 2015 si se presupune ca va face fata si mega-navelor care vor aparea in urmatorul deceniu.

Marport-Istanbul este al doilea port din Turcia care urmeaza sa-si extinda capacitatea de preluare a marfurilor expediate pe cargourile de dimensiuni mari.

In acelasi timp insa, marii armatori au inceput sa ridice stacheta in ceea ce priveste dimensiunea vaselor, comenzile preluate de santierele navale din lumea intreaga aratand ca, in viitorul apropiat, dimensiunile navelor comerciale de ultima generatie urmand sa depaseasca pragul de 400 de metri lungime.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#porturi Turcia, #export marfa Turcia, #nave transport maritim, #dimensiuni nave cargo, #comert international , #Turcia