Botas : Turcia se va confrunta cu nevoi suplimentare de gaz

Vineri, 13 Februarie 2009, ora 14:42
2112 citiri
Botas : Turcia se va confrunta cu nevoi suplimentare de gaz

Turcia se va confrunta cu nevoi suplimentare de gaz in viitor, iar statul trebuie sa isi asigure suficiente hidrocarburi, pentru a asigura securitatea aprovizionarii cu energie, a declarat astazi presedintele consiliului de admininistratie al companiei Botas, citat de Reuters.

Presedintele consiliului de administratie al firmei de infrastructura de transport Botas, Saltuk Duzyol, a declarat, in cadrul unui interviu acordat Reuters, ca o firma turceasca negociaza cu reprezentanti ai Dana Gas, cu sediul in Emiratele Arabe Unite, despre importul de gaz irakian, care ar putea fi folosit pentru proiectul conductei Nabucco.


Proiectul conductei Nabucco, sustinut de Uniunea Europeana (UE), a fost conceput ca o modalitate de a transporta resurse energetice in Europa, ocolind Rusia, dar problemele cu care se confrunta, cum ar fi asigurarea unei aprovizionari suficiente, au daunat proiectului.
Duzyol a spus ca, in pofida discutiilor potrivit carora 8-9 miliarde metri cubi de gaze naturale din Azerbaidjan ar fi suficiente pentru inceperea proiectului Nabucco, pentru fezabilitatea proiectului este nevoie, de fapt, de 14-15 miliarde metri cubi de gaz.


Reprezentanti ai companiei austriece OMV declarasera anterior ca 8-9 miliarde metri cubi de gaze naturale sunt destui pentru demararea proiectului.
"Cantitatea de gaz de care este nevoie pentru a lua o decizie cu privire la acordul final de finantare nu exista. Ca sa pornim proiectul, este nevoie sa gasim si alte surse de aprovizionare decat Azerbaidjanul", a spus Duzyol.
Compania Turkerler cu sediul la Ankara si Dana Gas au cerut anul trecut autoritatii turcesti de supraveghere pe probleme de mediu (aprobarea) de a exporta gaz si de a-l vinde in Turcia, a mai spus Duzyol.

#companie, #energie, #gaz , #Turcia