Yenul s-a apreciat in fata euro si a dolarului - 08 Iulie 2009

Miercuri, 08 Iulie 2009, ora 16:35
1237 citiri
Yenul s-a apreciat in fata euro si a dolarului - 08 Iulie 2009

Yenul s-a apreciat usor miercuri in fata euro si a dolarului, in contextul temperarii optimismului recent cu privire la o revenire a economiei, ceea ce a facut ca investitorii sa renunte la activele riscante, in contextul scaderilor burselor, relateaza Reuters, conform NewsIn.

Euro s-a depreciat in fata yenului la 130,43 yeni/unitate, cel mai mic nivel din 22 mai, in timp ce dolarul s-a depreciat cu 0,6%, la 94,33 yeni/unitate, potrivit datelor Reuters.

In fata dolarului, moneda unica a avut o evolutie stabila, la 1,3910 dolari/unitate, dupa ce urcase anterior la maximul sedintei de 1,3938 dolari/unitate.

Indicele dolarului, care masoara evolutia acestuia in fata unui cos format din sase valute principale, s-a mentinut, de asemenea, la 80,713 puncte.

Investitorii sunt precauti si inaintea summitului liderilor Grupului celor opt, cele mai industrializate opt state din lume (G8), care se vor intruni miercuri si joi, pentru a afla ultimele comentarii cu privire la rolul dolarului drept principala valuta mondiala.

Totusi, analistii si traderii sunt de parere ca situatia actuala, a aversiunii fata de risc, nu va mai continua mult.

#yen, #dolar, #euro , #Summit