UE ar putea anunta o decizie privind Nabucco la un summit energetic din 7 mai

Marti, 10 Februarie 2009, ora 15:46
1454 citiri
UE ar putea anunta o decizie privind Nabucco la un summit energetic din 7 mai

Uniunea Europeana va organiza in 7 mai un summit consacrat securitatii energetice, la care ar putea fi anuntata o decizie care sa permita demararea constructiei Nabucco, a declarat marti comisarul pentru energie Andris Piebalgs, citat de Reuters.

Pentru a-si reduce dependenta fata de Rusia, UE sprijina construirea Nabucco, un gazoduct de 3.300 de kilometri, in valoare de aproape opt miliarde de euro, care sa permita transportarea gazului din regiunea caspica, prin Turcia, Bulgaria, Romania si Ungaria pana la un terminal de distributie din Austria. Proiectul, care ar trebui sa fie gata in 2013, este considerat de multi drept nerealist.

"Cred ca in 7 mai, la summitul coridorului sud-estic al gazului, vom putea anunta un acord care sa permita lansarea constructiei Nabucco", a declarat comisarul pentru energie cotidianului austriac Wirtschaftsblatt.

Summitul nu a fost inca anuntat oficial, dar purtatorul de cuvant al lui Piebalgs a confirmat ca va avea loc in 7 mai in Cehia, care a facut din securitatea energetica una dintre prioritatile sale la presedintia Uniunii Europene.

Asigurarea aprovizionarii cu gaz a urcat pe agenda Uniunii dupa conflictul ruso-georgian din vara anului trecut. In plus, aprovizionarea multor tari europene a fost grav perturbata in ianuarie din cauza unei dispute comerciale ruso-ucrainene. Numeroase companii si-au incetat sau redus productia, iar in unele tari incalzirea populatiei, in plin vag de frig, a fost afectata.

Piebalgs a spus ca a fost surprins de amploarea si duratei acestei crize a gazului, pentru ca cele anterioare nu au avut niciodata asememenea consecinte.

"Cu Rusia, am avut relatii uneori foarte bune si uneori complicate. Dar ultima crizaa gazului cu siguranta a schimbat politica europeana de securitate energetica", a spus el. "Aceasta inseamna ca trebuie sa fim noi insine mai puternici, trebuie sa fim de acord intre noi si sa luam masuri pentru a supravietui unor asemenea crize", a explicat oficialul european.

#nabucco, #summit energetic, # securitate energetica, #gazoduct , #Summit