Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Liderii europeni se reunesc la Bruxelles

Liderii europeni se reunesc la Bruxelles

Liderii europeni se intalnesc miercuri la Bruxelles, pentru un summit de doua zile in cursul caruia cele 27 de state membre UE vor analiza planul de salvare a sectorului bancar, decis de tarile din Zona euro, informeaza AFP.

Linistite de cresterea pietelor bursiere de la inceputul saptamanii, tarile UE  au pozitii de forta la acest summit, care va incepe la ora locala 16.00 (17.00 ora Romaniei) si se va continua printr-un dineu de lucru miercuri seara.


Masurile de salvare a sectorului bancar anuntate in Europa, in valoare totala de 2.000 de miliarde de dolari, au contribuit la calmarea situatiei, un lucru pe care planul Paulson nu a reusit sa il realizeze in Statele Unite.


Principalul obiectiv al summitului este ca cele 27 de state membre UE sa sustina planul de salvare hotarat la reuniunea liderilor Eurogrup de la Paris, care prevede nationalizarea partiala a bancilor si garantarea publica a imprumuturilor lor. Insa pentru a-l pune in aplicare, presedintia franceza a UE trebuie sa inlature reticentele puternice ale Cehiei. Interventionismul statului in economie, prevazut de planul de actiune european, nu suscita entuziasmul acestui stat, inca foarte marcat de fostul regim comunist.


Pe langa ajutorul financiar acordat bancilor, Europa vizeaza si flexibilizarea norme contabile, care afecteaza sistemul bancar pe fondul crizei actuala. O propunere in acest sens este asteptata miercuri din partea Comisiei Europene.


Criza financiara complica si negocierile in curs privind planul de actiune european impotriva incalzirii globale, un alt subiect important care va fi dezbatut la summitul de la Bruxelles. Franta vrea sa obtina de la partenerii sai un angajament privind o incheierea discutiilor pana la sfarsitul anului, in contextul in care mai multe tari cer limitarea constrangerilor impuse industriilor lor in ceea ce priveste reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera.


In plus, liderii europeni vor discuta despre relatiile cu Rusia dupa criza georgiana, in incercarea de a raspunde la intrebarea: "a venit momentul reluarii negocierilor suspendate cu Moscova privind un parteneriat UE-Rusia?"


Discutiile se vor concentra si pe Tratatul de la Lisabona, pe care irlandezii l-au respins prin referendum la 12 iunie. Totusi, Dublinul va astepta cel putin pana la sfarsitul anului pentru a hotari daca este pregatit sa organizeze o noua consultare populara.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1206 ori