Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Gazoductul Nabucco va fi gata in 2015

Gazoductul Nabucco va fi gata in 2015
Gazoductul Nabucco, proiect destinat sa aprovizioneze Europa cu gaz din Asia Centrala ocolind Rusia, va intra in functiune in 2015, a declarat duminica vicepremierul ceh pe probleme europene, Alexandr Vondra. Potrivit oficialului ceh, in timpul presedintiei cehe a UE pregatirile pentru lansarea acestui proiect se vor accelera, informeaza de RIA Novosti.



Noul gazoduct trebuie sa contribuie la scaderea dependentei energetice a Europei de liniile de tranzit rusesti, a precizat Vondra, in contextul in care conflictul ruso-ucrainean a lasat Europa in plina iarna fara gazele rusesti, ce reprezinta circa un sfert din consumul UE.



Potrivit lui Vondra, exista insa o serie de dificultati legate de lansarea lucrarilor pentru construirea gazoductului. De exemplu, lipsa unui consortiu al tarilor Marii Caspice, care ar avea o participare masiva la proiect.



"Praga, in cadrul presedintiei sale a UE, planifica convocarea asa-numitului 'summit al coridorului sudic' in primavara lui 2009, la care ar urma sa participe statele participante la proiectul Nabucco ", a mai declarat vicepremierul ceh pe probleme europene, Alexandr Vondra.



Proiectul Nabucco, gandit sa transporte gaz de la Marea Caspica spre UE ocolind Rusia, asociaza sase tari (Austria, Ungaria, Romania, Bulgaria, Turcia si Germania), dar are probleme in a demara, mai ales din cauza finantarii insuficiente.



Principalul concurent este proiectul ruso-italian South Stream , la care sunt asociate Bulgaria si Ungaria si care a fost considerat "mai promitator" de catre Consiliul mondial al energiei, in iunie.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1493 ori