Adevarul despre Summitul informal de la Bruxelles - Ionel Blanculescu

Vineri, 25 Mai 2012, ora 08:04
3673 citiri
Adevarul despre Summitul informal de la Bruxelles - Ionel Blanculescu

Trebuie sa recunosc ca, pana la identificarea "cheii" privind organizarea intalnirii informale de la Bruxelles, imi era extrem de greu sa inteleg care este motivul pentru care se deranjeaza 27 de sefi de stat, in aceasta perioada extrem de complicata si fierbinte, pentru a lua masa impreuna, de cu seara, pana spre dimineata.

Dupa o ampla introspectie, am reusit sa descifrez mobilul, care desigur, este legat de situatia Greciei, tara care a beneficiat de un amplu sprijin al Uniunii Europene, de peste 150 miliarde de euro, incepand cu anul 2010, sprijin aflat in plina dinamica.

Credeti cumva ca dragostea de greci ii face pe liderii UE sa-si petreaca noptile analizand pe toate partile situatia creata in Grecia?

Nici pe departe! Motivul real este legat, pe langa sutele de miliarde de euro cheltuite pana in prezent, cu asa-zisa salvare a Greciei - intelegeti de fapt salvarea bancilor si a altor institutii financiare din statele UE, care "s-au fript", achizitionand bonduri elene de-a lungul timpului si de situatia dramatica, care s-ar putea crea odata cu declararea oficiala a falimentului Greciei, ce ar declansa sarabanda pariurilor, cu instrumente derivate, puse pe defaultul statului elen, ce ar produce pierderi cuprinse intre 1000 si 2000 de miliarde de euro si nu numai in spatiul Uniunii, ci si pe plan mondial.

Falimentul Greciei, declansatorul tragediei in Uniunea Europeana?

Pentru ca toate acestea sa nu se intample, adica sutele de miliarde de euro sa nu ramana pierdute pentru eternitate si declararea falimentului sa nu se transforme intr-o drama financiara la nivel global, este nevoie ca, la 17.06.2012, in Grecia, la alegerile generale, sa nu castige stanga radicala, Syriza, care are toate sansele sa o comita.

In fapt, actualul Consiliu informal al UE a avut un singur obiectiv si anume sa transmita electoratului elen un mesaj foarte clar: Votati stanga radicala, pierdeti tot, votati alta formatiune politica agreata de noi, castigati tot!

In continuare, va redau in traducere cateva declaratii, care subliminal transmit mesajul de mai sus:

- Herman Van Rompuy, Presedintele UE: "S-au facut eforturi importante pentru cetatenii greci, s-a dat dovada de solidaritate considerabila, s-au acordat, alaturi de FMI, 150 de miliarde de euro pentru a se sustine Grecia, incepand din anul 2010, ne asteptam la un viitor mai bun al Greciei in zona euro si speram ca, dupa alegeri, noul guvern grec va face aceasta alegere!

- Jose Manuel Barroso, Presedintele CE: "Noi respectam procesul democratic din Grecia! Sa lasam grecii sa se exprime la 17 iunie! Insa este important sa adaugam ca astazi, Consiliul European transmite un mesaj clar Greciei (nota mea: electoratului grec): vrem sa ramana in zona euro, o sustinem si asteptam, evident, ca Grecia sa-si respecte angajamentele!"

- Francois Hollande, Presedintele Frantei: "Tot ce s-a discutat despre Grecia, inclusiv indreptarea fondurilor structurale catre aceasta tara (nota mea: parte dintre acestea ar putea sa fie din cele 19.2 miliarde de euro alocate Romaniei, care nu vor fi absorbite in totalitate in termenul stabilit, astazi, in apropiere de sfarsitul perioadei, fiind la 7% si mai planand si pericolul suspendarii celorlalte 93%, netrase) ar trebui sa permita alegatorilor greci (de apreciat sinceritatea lui Hollande, care nu se mai ascunde in spatele Greciei, pentru a pune punctul pe "i") sa aiba incredere in solidaritatea zonei euro si sa stie ca au obligatii de respectat, dar si perspective".

Noi, prin Romania, consideram acest tip de actiune electorala, la nivel subliminal si extrem de controversata, chiar condamnabila, ca ceva asociat mitei electorale, chiar manipularii electoratului, inainte cu cateva zile de ziua votului.

Dupa cum se vede treaba, aceste metehne nu sunt nici pe departe o creatie romaneasca, chiar daca sunt larg raspandite pe pamantul patriei: "scopul scuza mijloacele!", spunea in urma cu sute de ani Nicollo Machiavelli, (1469-1527), de pe teritoriul unui viitor stat membru UE, cu peste 120 % valoarea datoriei publice in PIB.

O fi bine, o fi rau, vom vedea si vom resimti pe propria noasta piele, in special cei ce avem de-a face cu imprumuturile bancare sau cu orice alt domeniu in legatura cu moneda europeana euro!

#summitul UE Blanculescu, #summit UE mai, #opinie Ionel Blanculescu, #editorial Blanculescu, #criza grecia , #Summit