Ziua de salariu te poate ucide - studiu

Joi, 27 Noiembrie 2014, ora 08:59
2163 citiri
Ziua de salariu te poate ucide - studiu
Foto: OVLG

Salariul este, in general, bun pentru sanatate. Cei care au venituri pot cumpara alimente si locuiesc intr-un mediu mai placut; somerii sunt asociati cu bolile, de la cele de inima, la cele psihice. Insa sunt si dovezi, aparute intr-un material al Institute for Evaluation of Labour Market and Education Policy din Suedia, care arata ca si salariul poate fi fatal.

Acest material se refera la angajatii din sectorul public al Suediei, care ocupa, de mai multi ani, o cincime din forta de munca a tarii. Luand in calcule datele furnizate de institutiile guvernamentale, autorii acestui material au descoperit o crestere de 23% a sanselor acestor angajati de a muri in ziua de plata, scrie The Economist.

Rezultatele arata ca aceste decese au fost "in plus", si ca nu este vorba doar de o crestere usoara a numarului de decese a acelor persoane predispuse, care ar fi murit oricum in zilele urmatoare. Daca acest model este extins la nivelul intregii forte de munca, plata salariului chiar ucide aproape 100 de suedezi pe an.

Studiile anterioare au sugerat faptul ca, in zilele de plata, angajatii beau mai mult alcool sau devin "high". Iar unii mor. Dar noua cercetare nu a constatat un astfel de efect. Rata mortalitatii nu creste ca urmare a accidentelor rutiere. Decesele suplimentare din ziua platii au drept cauza, majoritatea, probleme cardiace (o crestere cu 70% a mortalitatii) si accidente vasculare cerebrale (o crestere cu 120%). Aceste cauze au fost mai intalnite in randul celor care castiga sub medie, iar, in functie de varsta, cea mai mare rata in randul tinerilor: in intervalul 16- 35 de ani, cresterea mortalitatii este de 125%; la 50 de ani, o crestere de numai 29%.

Aceste modele, spun autorii, sugereaza ca, de fapt, cheltuielile mai mari cu alimente si cele de agrement - o masa la restaurant, un meci de fotbal - au adus o activitate mult mai intensa in randul oamenilor, ceea ce a dus la cresterea numarului de decese. Angajatii mai saraci si mai tineri, care au redus cheltuielile in timpul lunii, si-au majorat brusc activitatea cand au primit salariul. Ca urmare, cativa dintre acestia mor.

Faptul ca plata salariului poate provoca decese este descurajant. Insa aici este si o lectie. In timpul revolutiei industriale, multi angajati erau platiti zilnic, a spus Jane Humphries de la Oxford Universit. Iar o intoarcere, in acest caz, in secolul al XiX-lea, ar putea salva vieti.

#studiu salariu mortalitate, #mortalitate salariu Suedia, #studiu efecte zi salariu , #Suedia