Nordul Europei, un taram al barbatilor. De ce raman femeile manager o raritate, in ciuda politicilor de sustinere

Luni, 20 Octombrie 2014, ora 16:40
1957 citiri
Nordul Europei, un taram al barbatilor. De ce raman femeile manager o raritate, in ciuda politicilor de sustinere

Cunosti un manager scandinav? Sunt destule sanse ca pe acesta sa il cheme "Anders". Cel putin asta au concluzionat analistii Fundatiei AllBright din Suedia dupa o verificare a celor mai importante 100 de nume din economia nordica.

Ingrijoratoare se arata atat prezenta unui numar impresionant de "Andersi" la varful celor mai importante 100 de companii, cat si faptul ca in Top 100 manageri din zona scandinava intalnesti doar o femeie: Annika Falkengren, directorul executiv al bancii suedeze SEB, observa agentia Reuters.

Recrutari pe baze onomastice

Exista chiar si o explicatie pentru abundenta de manageri care poarta acelasi nume, Anders, explica reprezentantii Fundatiei AllBright. "Este efectul 'Anders'. Anders il recruteaza pe Anders care ii face loc la varf unui alt Anders. Se aplica un criteriu care are in spate o judecata de tipul: hai, Anders este un tip de treaba, putem merge la golf, la ski sau la sauna impreuna. Imi aduce aminte de mine", explica Amanda Lundeteg, directorul executiv al fundatiei, simplul mecanism care sta in spatele selectiei de directori din lumea scandinava.

Raportul anual al fundatiei pe tema egalitatii de sanse intre sexe arata ca Anders este cel mai comun nume intalnit la nivel de conducere in companiile din Suedia.

Egalitate de sanse limitata

Mai uimitor este faptul ca nordicii au fost printre deschizatorii de drumuri in privinta egalitatii de sanse. Femeile au primit drept de vot inca de la inceputul secolului trecut, au obtinut roluri politice importante inca din anii '70, iar politica privind acordarea concediilor de ingrijire a copilului este egala pentru femei si barbati, deopotriva.

O parte din managerii de top sustin ca economia zonei se bazeaza prea mult pe sectoare preponderent masculine: industria grea si cea extractiva fiind printre acestea, pentru a nu inclina balanta mai mult in privinta directorilor barbati. Altii cred ca de vina ar fi sistemul legislativ care nu ii forteaza pe barbati sa isi depuna cereri pentru intrarea in concediu de paternitate, dar adevarul este mult mai simplu.

Adam Price, producatorul serialului drama Borgen, considera ca o limita a fost trasata intre afaceri si restul sectoarelor civile in care femeile si-au obtinut deja roluri meritorii. "In politica, orice partid are in plan promovarea femeilor in posturi de conducere. Nu acelasi lucru se intampla cand intri in sfera restransa a marilor afaceri", explica Price.

Sub media europeana

In politica, nordul pare deschis carierelor feminine. Danemarca si Norvegia au prim-ministri femei, iar in regiune, procentul femeilor parlamentari este de aproape 45%, cel mai mare din lume. Cand vine vorba de afaceri insa, in randul marilor companii, procentul femeilor prezente in pozitii cheie de doar 1%, sub media europeana de 3% si mult sub rata americana de 5%. Iar situatia nu se regaseste doar la nivelul companiilor mari. Doar 12% este procentul femeilor cu functii de conducere in randul firmelor cu 50-500 de angajati, se arata intr-un raport al Grant Thornton. Cu cinci procente mai scazut decat cel din restul Europei.

Tendinta este accentuata si de orientarea femeilor din zona spre cariere in domenii publice mai mult decat spre sectorul privat. In plus, chiar si cele care intra in mediul de afaceri se blocheaza in pozitii de resurse umane, marketing si comunicare, bazine din care nu sunt selectati viitori manageri de top.

Mame de sacrificiu

In privinta concediului parental, acesta este mult mai generos cu timpul alocat parintilor din nordul Europei pentru cresterea odraslelor, decat in alte regiuni ae continentului. Cele 480 de zile acordate pentru cresterea copilului sunt insa o tentatie pentru femei, nu si pentru barbatii scandinavi, dupa cum reflecta procentul de 75% din datele oficiale din Suedia. Insa tocmai perioada indelungata acordata ingrijirii parentale poate fi o piedica pentru cariera femeilor.

"Concediul parental pe o perioada indelungata poate fi o problema. Marea Britanie, Spania, Italia au legislatii care prevad o perioada mai scurta de crestere a copilului si mai multe femei manager", afirma Jon Pareliussen, consultant in cadrul Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica.

O solutie intrevazuta de analisti ar fi fortarea prin lege a parintilor sa preia cate o jumatate din concediul de crestere a copilului. Cu toate acestea, legea nu poate intotdeauna sa schimbe prejudecatile. In Norvegia, legea prevede ca in cadrul companiilor cu capital majoritar de stat, numarul posturilor de conducere sa fie ocupate in procent de 40% de catre femei.

Chiar si asa, acest lucru nu se intampla, iar femeile care au reusit sa se impuna cu greu intr-o lume exclusiv masculina vad mai benefica instruirea femeilor pentru ocuparea unor pozitii de top in ierarhia corporatiilor mult mai benefica decat alocarea unor cote de ocupare a posturilor din organigrama.

"Cred ca cineva ar trebui sa puna mai mult accent pe pregatirea profesionala si operationala a femeilor pentru a usura accesul lor catre varful ierarhiei", sustine Annika Falkengren, femeia care conduce destinul bancii SEB din Suedia.

#manageri scandinavi, #manageri femei, #egalitate de sanse, #selectie manageri , #Suedia