Vladimir Putin: Rusia nu intentioneaza sa porneasca un razboi impotriva vreunei tari

Luni, 02 Martie 2020, ora 09:48
1178 citiri

Rusia nu intentioneaza sa porneasca un razboi impotriva cuiva, dar doreste sa descurajeze alte tari sa se angajeze intr-un conflict cu Moscova, a declarat presedintele rus, Vladimir Putin.

Putin a facut aceasta afirmatie in cea de-a sasea serie de comentarii ale sefului statului rus pe care TASS a inceput sa le difuzeze incepand cu 20 februarie, noteaza Reuters.

Publicarea remarcilor presedintelui rus survine pe fondul sporirii tensiunilor in regiunea Idlib, din nord-vestul Siriei, unde Rusia sprijina fortele guvernamentale siriene.

Kremlinul a anuntat vineri o intalnire intre presedintii rus si turc, Vladimir Putin si Recep Tayyip Erdogan, pentru sfarsitul acestei saptamani, iar presa turca a semnalat joi 5 martie ca posibila data pentru aceasta reuniune.

Purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat si el ca intalnirea ar putea avea loc pe 5 sau 6 martie. Discutiile nu vor fi usoare, dar ambii lideri si-au confirmat dorinta de a solutiona situatia din Idlib, unde Rusia si Turcia sprijina fiecare parti adverse, a spus Peskov.

Conflictul a escaladat dupa ce 33 de soldati turci au fost ucisi de armata siriana in provincia Idlib (nord-vestul Siriei), unde Ankara sustine grupari rebele ce lupta impotriva trupelor presedintelui Bashar al-Assad.

Armata turca a lansat in Idlib o ofensiva militara denumita operatiunea 'Scutul Primaverii' si au loc confruntari directe intre trupele turce si cele siriene. Doua avioane de lupta siriene SU-24 au fost doborate duminica de aviatia turca, in timp ce Damascul sustine ca Siria la randul ei a doborat trei drone turcesti. Duminica dupa-amiaza armata turca a bombardat si a scos din uz aeroportul militar de la Nayrab, in provincia siriana Alep.

Citeste si Erdogan spune ca l-a somat pe Putin sa "se dea la o parte" din Siria ...citeste mai departe despre "Vladimir Putin: Rusia nu intentioneaza sa porneasca un razboi impotriva vreunei tari" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Putin razboi Rusia, #Putin Erdogan discutii Siria , #Stiri International