Victoria lui Orban la Budapesta loveste in presa: Se inchide cotidianul de opozitie Magyar Nemzet

Marti, 10 Aprilie 2018, ora 13:33
1373 citiri
Victoria lui Orban la Budapesta loveste in presa: Se inchide cotidianul de opozitie Magyar Nemzet
Foto: mno.hu

Cotidianul de opozitie Magyar Nemzet se va inchide, miercuri, dupa 80 de ani de aparitie in print, la doar doua zile dupa ce Viktor Orban si-a asigurat un nou mandat la Budapesta. Ziarul este detinut de Lajos Simicska, pana nu demult unul dintre prietenii lui Orban, partener de incredere in reteaua de putere pe care acesta si-a construit-o.

Tot de miercuri isi intrerupe emisia si postul de radio Lanchid Radio, iar televiziunea de stiri Hir TV va fi supusa unor modificari.

Alianta de guvernamant Fidesz - Partidul Popular Crestin Democrat (KDNP) a castigat alegerile parlamentare din Ungaria de duminica si va avea 133 dintre cele 199 de locuri in Parlament, potrivit datelor Biroului Electoral National. Liderul Fidesz, Viktor Orban, va incepe cel de-al treilea mandat succesiv de premier al Ungariei.

Procesul electoral din Ungaria si resursele excesive ale partidelor de guvernamant au subminat capacitatea Opozitiei de a concura intr-un mod echitabil la alegerile parlamentare de duminica, a anuntat luni Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE).

Cine este Lajos Simicska

Doar putine persoane din afara Ungariei stiu cine este Lajos Simicska si pentru mai mult de trei decenii este exact ceea ce acesta, unul dintre prietenii de tinerete ai lui Viktor Orban, si-a dorit.

Membru al Fidesz inca de la fondare, din 1988, Simicska a stat multa vreme in spatele scenei, lucrand cu o eficienta machiavelica, scria Politico intr-un material dedicat "oligarhului" de la Budapesta.

Din 2014, Simicska a devenit unul dintre cei mai puternici oameni din Ungaria - proprietar al imperiului media protejat de Fidesz, dar si al multor afaceri ale caror profituri au fost puse in slujba partidului.

In anii din urma, insa, cei doi barbati puternici ai Ungariei s-au despartit, iar Simicska si-a concentrat sprijinul pentru principalul competitor al Fidesz, partidul de extrema dreapta Jobbik.

Daca Orban va castiga, scria Politico inainte de alegeri, Simicska va trebui sa aleaga: sa continue lupta importriva lui Viktor Orban sau sa isi inchida sau vanda operatiunile media. Se pare ca alegerea a fost facuta si nu este in favoarea institutiilor media detinute de acesta.

Controlul presei

In mandatele precedente, pastrand aparentele legale, Viktor Orban a initiat o legislatie cu scopul de a pune sub control mass-media.

Parlamentul a infintat un nou organism de control al presei care a inceput imediat sa amendeze stirile "dezechilibrate" sau emis ...citeste mai departe despre "Victoria lui Orban la Budapesta loveste in presa: Se inchide cotidianul de opozitie Magyar Nemzet" pe Ziare.com

#Ungaria Orban alegeri, #ziar mogul oligarh , #Stiri International